Primarul Romeo Stavarache propune aprobarea, in sedinta de Consiliu Local de vineri, a noii organigrame din primarie si a planului de ocupare a functiilor publice. Acesta a incercat in zadar sa treaca proiectele inca din luna mai anul trecut, invocând un aviz al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici si eficientizarea activitatii in primarie, dar a intâmpinat opozitia juristilor din institutie.
Totul a culminat in luna august anul trecut când primarul si secretarul Ovidiu Popovici, principalul oponent al proiectelor, s-au certat chiar in sedinta. Secretarul a explicat clar ca nu sunt bani pentru a sustine infiintarea unor posturi noi. In plus, „avem nevoie de economisti si juristi, nu oameni care freaca timpul la cabinetul primarului”, ar fi spus Popovici atunci.
Expunerile de motive la ambele proiecte sunt datate in noiembrie anul trecut, deci sunt aceleasi pe care s-a discutat ca nu au avut avizul de legalitate din partea secretarului. Potrivit planului de ocupare, s-ar infiinta mai multe posturi de directori si sefi serviciu sau birou. Potrivit aceluiasi document care poate fi consultat pe site-ul primariei, se doreste infiintarea Directiei de Informatii Publice, Directiei de Investitii, Directiei de Functionare.
In subordinea Directiei de Functionare apar directiile Administrare, Patromoniu, iar in subordinea Investitiilor va fi o directie de implementare a proiectelor europene. Atributiile secretarului si ale managerului public ar urma sa fie dispersate. In total, personalul din primarie ar urma sa ajunga la 709 persoane.
„Nici acum nu exista avizul de legalitate. Este de admirat hotarârea si tenacitatea domnului primar”, a comentat secretarul Popovici, contactat telefonic. Acesta face, de altfel, si subiectul unui proiect de hotarâre. Primarul doreste sa fie „evaluator al performantelor profesionale individuale ale secretarului Municipiului pentru activitatea din 2015”.
Proiectul s-ar fi vrut inclus pe ordinea de zi a sedintei extraordinare, dar asa cum se arata intr-un raspuns la un referat semnat de Corneliu Gavrilescu, „motivele invocate in sustinerea urgentei si a caracterului extraordinar al proiectului sunt in defavoarea includerii acestuia pe ordinea de zi a unei sedinte extraordinare”, mai ales ca perioada propusa pentru evaluare ar fi fost luna ianuarie a acestui an, care a trecut deja. In acest context, „initiativa dumneavoastra poate fi considerata o incercare de a remedia lipsa de diligenta a serviciului dvs., in contextul in care ati avut cunostinta de sedinta ordinara din decembrie”.
Ramâne de vazut daca acum proiectul va trece de votul consilierilor. Contactat telefonic, primarul Stavarache a spus ca o astfel de evaluare nu este ceva ciudat, ci o obligatie legala.