24 decembrie 2024

O nouă emisiune la TVR 2: „RIVALII …cu Marina Almășan”!

Adesea, tinerii îi acuză pe adulţi că au uitat cum erau atunci când aveau vârsta lor. De cealalta parte, maturii reproşează tinerilor că nu vor să asculte părerea lor, de oameni trecuți prin viață. Cine are dreptate? Răspunsul îl aflăm de sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 15:00 într-o nouă emisiune de divertisment la TVR 2, „RIVALII… cu Marina Almășan”!

„Gap-ul dintre generații a marcat fiecare perioadă istorică. Acest așa-zis „conflict între generații” se manifestă și pe plan „micro” – în fiecare familie în care există copii, dar și pe plan “macro”, în cadrul societății, în toate structurile sale, între tineri și vârstnici înregistrându-se dintotdeauna diferențe în felul cum privesc lucrurile, cum se raportează la realitate, cum acționează”, explică Marina Almăşan.



Prăpastia dintre tineri și părinții lor este generată, într-o oarecare măsură, şi de transfomările radicale prin care a trecut societatea noastră în ultimii 30 de ani. Care este sorgintea acestui „război” – mai mocnit sau mai manifest – între generații? Cum putem extrage, de la fiecare generație în parte, lucrurile bune, combinându-le astfel încât beneficiul să fie al tuturor, al societății in ansamblul său?
În fiecare sâmbătă, de la ora 15:00, „RIVALII… cu Marina Almășan” îşi propune să aducă față-n față cele două tabere: tinerii și vârstnicii, primii – cu forța și entuziasmul specifice vârstei, ceilalți – cu înțelepciunea, experiența, cumpătarea și toleranța pe care le oferă anii din buletin. Susținuți de către o echipă de spectatori care le reprezintă categoria de vârstă, reprezentanţii celor două tabere vor intra într-o „competiție”, iar un juriu alcătuit din vedete și specialiști va evalua prestația competitorilor, decizând în final care dintre ei a întrunit toate criteriile: charismă, înțelepciune, adaptarea la vremurile pe care le traversăm, capacitatea de a se descurca în anumite situații limită, precum și aceea de a se face plăcut de cei din jur.

Cum a apărut ideea emisiunii „RIVALII… cu Marina Almășan”
Marina Almăşan: Subiectul e în vogă și nu se va demoda nicicând! Conflict între generații a existat dintotdeauna, iar noi i-am fost protagoniști, când de o parte, când de alta a baricadei. Mai întâi, tineri fiind, ne-am privit critic părinții și pe adulții din jur, sătui de sfaturile lor, crezându-ne cei mai deștepți, mai mult, atoateștiutori; au trecut, iată, anii și am ajuns, la rându-ne, adulți, găsindu-le nesfârșite cusururi tinerilor din preajmă, începând cu copiii nostri și extinzând apoi la nivelul întregii lor generații. Acum noi suntem cei “demodați”, “depășiți de vremuri” și uneori chiar “inutili”, deși noi ne credem cei mai înțelepți și extrem de … “indispensabili”. Ei, cum să ratezi un astfel de subiect suculent?!? Așa a luat naștere emisiunea “RIVALII” – un duel spumos între generații, din care nimeni nu cred că va ieși șifonat, ci cu toții vom avea de învățat. Și ne vom privi apoi, unii pe alții, cu mai multă îngăduință. Sper… :)

Ai experimentat şi tu acest conflict?
Marina Almăşan: Normal că am fost și eu, in nenumărate rânduri, “victima” acestui conflict, și ca tânăr, dar și ca adult. Îmi amintesc, bunăoară, de perioada stagiului în productie – cel de după terminarea facultății – cand, la fabrica la care am fost repartizată, ca economist, toți șefii se uitau chiorâș la entuziasmul meu (încercam “să modernizez” Filatura de lână pieptănată”, aplicând metodele de organizare a producției, de ultimă oră, învățate de mine în facultate!:))), crezand toți că am venit în fabrică pentru a le lua lor locul (eu neștiind… cum sa scap mai repede de acolo!!!) și, prin urmare, mi-au făcut viața un calvar, ținandu-mă mereu “la distanță” și blocându-mi toate inițiativele. Am rezistat și … mi-am văzut de drumul meu.
Iar acum, ca părinte, traversând cele două „pubertăți” – ale celor doi copii ai mei – am consemnat la rându-mi destule meciuri, ba chiar războaie cu aceștia, ciocnindu-ni-se deseori cap în cap modurile de a vedea lucrurile. Noi, adulții, din prea multă dragoste, suntem în stare să-i blocăm pe copiii noștri din drumul care le este dat. Iar neîncrederea pe care o avem în ei – de multe ori “născătoare” de astfel de conflicte – se dovedește deseori a fi total neîntemeiată, copiii nostri fiind, în multe dintre cazuri, mult mai pregătiți pentru viață decât o putem bănui. În orice caz, avantajul celor care au doi copii, este acela că, de multe ori, greșelile pe care le-au făcut în “administrearea” primului copil, reușesc să le îndrepte în relația cu următorul. Așa am pățit și eu: “conflictul între generații” s-a manifestat mult mai lin în cazul lui Victoraș, decât al lui Marinuș. Dragostea mea fiind însă aceeași, pentru amândoi!



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img