25 noiembrie 2024

- întrei ei, însă, numai un parlamentar de Bacău

O mie de fermieri la Conferința Națională LAPAR

Circa 50 de fermieri și reprezentanți ai unor instituții agricole băcăuane au participat la Conferința Națională 2017 a Ligii Asociațiilor de Producători Agricoli din România (LAPAR), organizație din conducerea căreia fac parte, de asemenea, doi fermieri băcăuani, Laurențiu Baciu – președinte și Daniel Ciobanu – vicepreședinte. Tema din acest an a conferinței a fost „Agricultura României după 10 ani de la aderarea în UE”. Conferința a reunit peste 1.000 de participanți din toată țara, dar numai un parlamentar de Bacău a fost prezent.

Reuniunea s-a bucurat de prezența, între alții, a ministrului Agriculturii, Petre Daea, a președintelui Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, Ioan Munteanu, dar și a reprezentantului ELO (Organizația Europeană a Proprietarilor de Teren, Thierry d’Escaille, precum și a unor reprezentanți ai organizațiilor fermierilor din câteva țări europene. Din Parlamentul României, dintre aleșii băcăuanilor la conferință a fost prezent numai Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, deputat de Bacău din partea Uniunii Salvați România. Deși așteptat personal, premierul Sorin Grindeanu și-a motivat absența printr-un eveniment neprevăzut din programul său, dar a trimis conferinței un mesaj prin consilierul său Radu Antohi, la origine tot băcăuan.



„E drept că în ziua cu pricina puteau fi ședințe în comisiile parlamentare – ne-a declarat Lucian Stanciu-Viziteu – dar nu cred că toți colegii mei erau chemați acolo. Ci cred că nu au fost interesați să ajungă la o întâlnire cu fermierii. Evident, nu vorbesc de domnii parlamentari care au fost prezenți, mai ales în prezidiu. Eu, după conferință, mi-am reconfirmat opiniile deja formate după discuțiile din alte ocazii cu fermierii, cu cei din conducerea LAPAR, am aflat și lucruri noi. Îmi permit, totuși să spun că ei, în general, ar trebui să fie și mai organizați, mai uniți, pentru a obține mai multă dreptate în ceea ce fac”.

Conferința a fost un nou prilej prin care fermierii din LAPAR și-au putut spune păsurile, după alte etape de „luptă” cu cei care trebuie să vegheze asupra acestui domeniu important de activitate, după ce, succesiv, au mai fost câștigate câteva „bătălii”. Aceasta a fost una dintre concluziile președintelui LAPAR, care a deschis conferința cu un discurs în stilul său cunoscut, incisiv și acaparant pentru asistență, pentru că a fost și de această dată formulat tot în maniera pe care o abordează zilnic chiar fermierii. Unii comentatori nu au apreciat, ulterior, această manieră, dar majoritatea celor prezenți au aplaudat la scenă deschisă ideile afirmate, multe fiind sugestii fierbinți pentru politica guvernamentală în domeniul agriculturii. „Nu Europa e vinovată de problemele pe care noi le invocăm – a spus Laurențiu Baciu – noi, în propria țară creăm probleme vizavi de cerințele UE”.

Concluzie care a fost subliniată și de ministrul Petre Daea, care a și venit cu unele soluții concrete pentru pașii următori în domeniu, dar mai ales cu asigurarea că ministerul va fi tot mai aproape de fermieri.

Asupra ideilor conferinței vom reveni.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014