La orice vârstă am fi, trăim în mare parte iluzia că timpul este contemporan cu noi înșine și că realitatea este percepută, simultan, în același fel, de fiecare individ în parte. Când eram în primele clase de gimnaziu, și mă întorceam pe jos acasă, într-un cartier al orașului, de la o școală din centru, mergeam uneori cu ochii ațintiți la cer și simțeam cumva că soarele, norii, vântul, toate acestea au vârsta mea, că eu sunt punctul central al curgerii lor prin clipă.
Trecând prin vârste, este posibil să trăim aceeași iluzie: că lumea se învârte în jurul nostru. Or, realitatea este că noi trecem prin timp, cu o viteză paralelă cu noi înșine, cu ritmul nostru interior, mai lent sau mai rapid, că lumea are o altă vârstă pentru fiecare individ, care percepe diferit realitatea, în funcție de momentul și ritmul propriei treceri. E același lucru ca atunci când te afli într-un tren în mișcare. Tu stai, în raport cu trenul, dar ești în mișcare în raport cu realitatea exterioară. Nimic nu stă pe loc, deși am vrea, uneori.
Ei, chiar dacă avem tendința să uităm toate astea, e bine să ne amintim din când în când, măcar, că lumea se schimbă, mai ales în era tehnologică, cu viteza unui tren de ”grand vitesse”. Și că e nerealist să ne așteptăm să stea pe loc sau să aibă pentru toți același ritm de schimbare.
Pe 9 septembrie, începe un nou an școlar. Și, în funcție de vârsta ta, ai probabil o opinie despre cum ar trebui să arate procesul educativ ori realitatea școlii românești. O să-ți relatez o experiență trăită în această vară, când am fost profesor asistent la examenul de Bacalaureat. Te gândești, poate, dacă faci parte din generația mea sau din generația părinților mei, că la examene absolvenții vin în continuare îmbrăcați în ținute ”office”, însoțiți, poate, de un membru al familiei sau de un prieten. Însă, mi-aduc aminte și astăzi o candidată, o fată superbă, cu alură de fotomodel, care, la prima probă scrisă a Bac-ului din vară, a venit îmbrăcată într-o rochia neagră, lungă, cu spatele gol, care lăsa la vedere un mesaj tatuat pe linia coloanei, de la ceafă, până mai jos de talie, spunând ceva referitor la faptul că în viață îți stabilești propriile reguli. Nu știu cum s-o fi concentrat colegul din spatele ei la lucrarea despre Slavici, de exemplu, dar astea-s probe contemporane pe care, se pare, trebuie să le treacă noile generații de candidați, pe lângă examenul în sine. Astăzi, majoritatea absolvenților de clasa a XII-a, vin la examene în ținute sofisticate sau în pantaloni scurți, cu mașina personală, cu genți și ceasuri de firmă, unele dintre aceste obiecte câștigate probabil chiar din banii lor, făcuți pe Tik Tok sau pe alte căi oferite de accesul la internet și, în general, la cunoaștere imediată.
Are oare sens să ne mai întrebăm, în aceste condiții, la început de an școlar, dacă mai putem încetini ritmul schimbării? Or dacă ar trebui? E bine ce se întâmplă? E rău? Cert este că schimbări se produc continuu, în mare viteză, o viteză care poate fi inconfortablă pentru unii dintre noi, dar nu și pentru noile generații. ”Începe școala”, într-o lume în schimbare continuă. Oare (nu) ar trebui să se schimbe și școala? Tu ce crezi?
