O lege sfărâmată

Legea insolvenţei 85/2014 s-a vrut o lege mai bună decât vechea lege din 2006. Însă, de la „a vrea” la „a putea” e drum lung. Cel puţin în materia legiferării. Aşa se face că, alte norme, vădit neconstituţionale au interferat cu această lege a insolvenţei. Conform art.5 pct. 72 din legea 85/2014 „Valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă. Valoarea-prag este de 40.000 lei atât pentru creditori, cât şi pentru debitor, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare….” Iar după art. 66 din L.85/2014 „(1) Debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.”
Noul cod penal obligă şi el administratorul unei societăţi aflată în incapacitate de plată să-şi solicite singur insolvenţa. Art. 240 – Bancruta simplă – din amintitul cod, spune că: „(1) Neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, într-un termen care depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut de lege de la apariţia stării de insolvenţă, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.”
Sintetizând, putem afirma că dacă societatea are o datorie de cel puţin 40.000 lei care depăşeşte cu mai mult de 6 luni scadenţa şi administratorul nu formulează cerere de de deschidere a insolvenţei, răspunde penal. Iar codul penal nu prevede nici o excepţie.
Pe de altă parte OUG Nr. 88/2018 lasă fără conţinut prevederea penală privind bancruta simplă şi modifică în mod abrupt legea 85/2014, astfel, Art. 5 pct 72 din lege e completat de ordonanţă cu un ultim alineat după care „…Când cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă este introdusă de debitor, cuantumul creanţelor bugetare trebuie să fie mai mic de 50% din totalul declarat al creanţelor debitorului.”
Cu alte cuvinte, dacă datoriile societăţii depăşesc limita de 40.000 lei pentru a nu fi sancţionat penal, administratorul societăţii trebuie să formuleze o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă, chiar dacă ştie că e fără efect, în ipoteza în care creditor majoritar e bugetul. Asta pentru că cererea sa va fi respinsă. Şi va fi respinsă pentru că debitorul odată cu cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă, trebuie să depună la dosar şi situaţiile financiare împreună cu lista creditorilor. Judecătorul verificând documentele va constata existenţa unei creanţe bugetare cu pondere majoritară şi va respinge cererea.
Legea 85/2014 are o prevedere la art. 67 „(1) Cererea debitorului trebuie să fie însoţită de următoarele acte: a) ultima situaţie financiară anuală, certificată de către administrator şi cenzor/auditor, balanţa de ……; b) lista completă a tuturor bunurilor debitorului, …….; c) lista numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: …. şi drepturile de preferinţă;……”
Ce se întâmplă când aceste documente lipsesc? Cererea va fi respinsă, întrucât ART. 67 pct. 2 din aceeaşi lege 85/2014 spune că “….Nedepunerea documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a) – g) şi k) – n) atrage respingerea cererii de deschidere a procedurii,…”
Asta în condiţiile când administratorul societăţii e de bună credinţă. Dar mai există o ipoteză când administratorul societăţii e de rea-credinţă. Adică societatea a acumulat datorii de peste 40.000 lei, dar datoriile către buget nu depăşesc 50% din total creanţă. Administratorul este obligat să facă demersurile de deschidere a procedurii de insolvenţă pentru a nu fi sancţionat penal, dar nu îşi doreşte cu adevărat ca societatea să intre realmente în insolvenţă şi atunci fie face cererea de deschidere a procedurii fără să ataşeze toate documentele şi cererea sa va fi respinsă. Răspunderea penală operează în condiţiile Art. 240 – Bancruta simplă – doar dacă nu se introduce cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă, ori cererea formulată este tardivă. Sub incidenţa vechii legi a insolvenţei, 85 din 2006, o astfel de maşinaţiune nu putea avea loc, întrucât respectiva lege sancţiona nedepunderea documentelor cu deschiderea procedurii de faliment. Deşi s-a dorit protejarea creditorului bugetar, cu siguranță nu s‑au avut în vedere dispozițiile legii penale cu privire la bancrută. Consecinţa intervenţiei OUG 88/2018 face posibile două comportamente ale debitorului: fie își desfășoară în continuare activitatea deși este în insolvență(și acumulează noi datorii la furnizorii de materie primă, de utilități, face împrumuturi pentru a depăși procentul de 50% al crean­țelor bugetare), fie așteaptă să ceară deschiderea procedurii insolvenței un creditor. În niciuna dintre aceste situații nu poate fi cercetat pentru fapta prevăzută și pedepsită de art. 240 C. pen. lipsind latura subiectivă a infracţiunii.
Jr. Adrian M. Ionescu