Parlamentul României a adoptat, la 10 iunie, o lege mai mult decât necesară – Legea 354/2020 – în perspectiva absorbției de fonduri europene în viitorul cadru bugetar multianual 2021 – 2027.
Concret, legea transformă agențiile de dezvoltare regională (ADR) în „Autorități de Management” pentru programele operaționale regionale: un hotărât pas înainte în direcția simplificării și debirocratizării accesului la finanțări europene nerambursabile.
„Asta înseamnă că beneficiarii din regiuni, îndeosebi autorități ale administrației publice locale care implementează proiecte de dezvoltare regională, nu vor mai trebui să facă drumuri interminabile la ministere/Guvern, în București, ci la ADR-uri, în cazul județului Bacău la ADR Nord-Est (Piatra Neamț)”, consider europarlamentarul băcăuan Dragoș Benea.
Acesta spune că responsabilizarea/împuternicirea agențiilor de dezvoltare regională, în baza principiului subsidiarității, va „muta” decizia la nivel regional, cuvântul Consiliului de dezvoltare regională urmând să aibă o mai mare greutate în stabilirea proiectelor prioritare.
„Ca fost președinte al Consiliului Județean Bacău sunt convins că primăriile și CJ-urile din regiunea Nord-Est vor ști să decidă cum e mai bine pentru respectivele comunități”, crede Dragoș Benea.
În județul Bacău sunt în implementare proiecte de infrastructură cu finanțare europeană în valoare de 300 milioane euro – centură Bacău, pistă aeroport, drumuri județene (95 de kilometri în partea de est a județului, legând Podu Turcului cu limita județ Neamț). Odată finalizate, aceste proiecte vor așeza Bacăul în poziția de placă turnantă a regiunii Nord-Est în materie de infrastructură de transport.
Începând din 2018, prioritatea noastră este autostrada A13 Bacău – Brașov, cel mai fezabil și mai serios proiect de autostradă între Moldova și Transilvania. Am încredere că anii ce vor veni vor constitui, fără îndoială, pași importanți făcuți pe acest proiect, mai ales că elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic a început în forță.
Dragoș Benea, europarlamentar
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.