O lectie de românism, de patriotism, de omenie

Daca la aceasta rubrica am ales, pentru astazi, sa scriu despre un om anume, nu o fac pentru ca il cunosc, pentru ca il plac si il stimez si nici pentru ca il admir, uneori pe fata, de cele mai multe ori in secret.

Nici pentru ca e un sirian care de 33 de ani traieste printre noi, românii, nici pentru ca despre el s-a scris in presa imediat ce in Siria lui natala s-a acutizat criza politica si a inceput, practic, razboiul. Nici pentru ca chiar acum trei zile a implinit cei 33 de ani de când a ajuns in România si a sarbatorit ca la ziua lui de nastere.

Vreau doar sa semnalez postarea pe pagina lui de Facebook a unei spovedanii in pur stil românesc (de ce nu si sirian!) pe care a intitulat-o „Bilant si gând bun pentru oamenii frumosi din viata mea!”. Si care este, la un loc, si un fragment autobiografic, si o suma de reflectii ale unui strain despre cum a fost primit in România, despre oamenii ei, dar si un poem in esenta lui, pentru ca este plin de metafore si reflectii subtile. Si, de ce nu, si o lectie despre cum sa simti româneste.

Sirianul despre care scriu e, de fapt, un român care are cel putin trei motive sa se simta asa. Le enumera chiar el: „Niciodata nu m-am simtit strain aici, aici am fost adoptat, chiar daca am lasat o familie acasa, aici am gasit o familie si mai mare, am gasit prima iubire, am gasit chiar si o mama adoptiva, surori, frati si adevarati prieteni. Aici am doi copii frumosi pe care ii iubesc ca pe ochii din cap (daca stau bine sa ma gândesc, exprimarea e insuficienta, ii iubesc chiar mult mai mult). Aici am iubit, aici iubesc si acum”.

Despre el, recent, un confrate a vrut sa spuna ca este „cel mai sirian dintre români sau, poate, cel mai român dintre sirieni”. Raspunsul sau a fost unul fulminant: „Nu stiu daca sunt cel mai sirian sau cel mai român, dar stiu ca unii români nu mai simt cu adevarat româneste!”.
El este medicul Talal Hamad, om de afaceri in Bacau.
La multi ani in România, Talal!