19 decembrie 2024

O intâlnire cu oameni normali

O intâlnire a redactorilor cu locuitorii unui cartier din Bacau, denumita cu multi ani in urma CARAVANA DESTEPTARII, are, de fiecare data, continut, inedit, dar imbraca si note de surpriza. Spunem de fiecare data ca ne ducem la oameni acasa, sa vedem cum traiesc, ce-i doare, care le sunt bucuriile, dar mai ales nemultumirile.

Unii sunt neincrezatori: au mai fost si altii si nu s-a rezolvat nimic, altii, dimpotriva, sunt de-a dreptul incântati: ne mai intreaba si pe noi cineva de sanatate. Le spunem din capul locului ca nu suntem de la Primarie, nu suntem consilieri locali, viceprimari, am venit, pur si simplu sa stam de vorba, si ceea ce este important, ce merita de semnalat, publicam sau continuam ancheta. Vineri, am fost in zona Alecu Russo – Milcov.



A fost o premiera pentru noi. Oameni deschisi, cu destule probleme, incepând de la canalizarea proasta, lipsa locurilor de joaca pentru copii, mizeria si lipsa unei strategii pentru refacerea terenurilor lasate de izbeliste (toti ne-au vorbit de aspectul dezolant al intregii zone), spatii nefolosite, distruse, neintretinute, care dau un aspect urât strazilor. Multe strazi si trotuare sunt neasfaltate de când au fost trasate, au nevoie de un sprijin mai consistent din partea Serviciului de Salubritate, dar si a celui de intretinere spatii verzi, acum, când primavara este in toi: garduri vii, banci, flori, gazon.

Ca o nota pozitiva, peste tot, in fata blocurilor, cetatenii isi amenajau, asa cum pot, spatiile pe care le-au destinat, de comun acord, florilor, copacilor. Sunt si aspecte pozitive, mai multe blocuri au parcurs programul de reabilitare si reparatii, oamenii sunt multumiti, se vede in factura de la incalzire, cum sunt si destui care se chinuie de ani de zile pentru ca blocurile lor sa beneficieze de acelasi tratament.

Ca tot românul, cu o parte dintre ei am discutat politica, ne-au cerut consultatii privind pensiile, am vorbit despre scoala, despre copii, ca niste oameni normali. O parte din subiectele discutate le vom publica in ziarul de astazi, altele vor constitui puncte de plecare pentru materiale de ancheta, de o mai mare intindere. A fost o experienta extraordinara, tuturor celor care si-au rupt din timpul liber pentru a sta de vorba cu noi le multumim si le promitem o revenire.

Gheorghe Baltatescu

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img