2 ianuarie 2025

O femeie din Bacău își caută tatăl dispărut după 28 de ani

O femeie din Bacău face un apel emoționant pe rețelele sociale pentru a-și regăsi tatăl pe care l-a văzut ultima oară la vârsta de 16 ani. După aproape trei decenii, aceasta presupune că tatăl ei, Ion, lucrează ca cioban la o stână de oi în județul Sibiu și își dorește cu ardoare să îl reîntâlnească.

Femeia a postat un anunț pe grupul de Facebook „Dispăruți în Europa”, cerând ajutorul comunității pentru a-l găsi pe tatăl său, Drulea Ion, născut în noiembrie 1954 în comuna Măgirești, județul Bacău. Ea a relatat că părinții ei au divorțat când era foarte mică și că tatăl nu a fost prezent în viața ei.



„Mi-am făcut curaj să scriu și eu aici în speranța ca voi găsi un răspuns. Îmi caut tatăl, Drulea Ion, născut în 1954 noiembrie, în comuna Măgirești, județul Bacău. Din câte am auzit ar fi prin Sibiu lucrând ca cioban. Părinții mei au divorțat când eu eram foarte mică. Tatăl nu a fost prezent în viața noastră. La 16 ani l-am văzut pentru prima dată și am ținut câteva luni legătura la telefon. În 2008 am aflat că ar fi murit, fără prea multe detalii. Anul acesta, un nepot de-al lui mi-a zis că trăiește pentru că acum doi ani l-a vizitat pe el. Eu în august voi merge acasă, în România, și mi-aș dori să îl întâlnesc, doar că nu știu de unde să încep să îl caut. Nu am poze cu el”, a scris femeia în postarea din grupul „Dispăruți în Europa”.

Anunțul a stârnit numeroase reacții din partea membrilor grupului, care au început să distribuie postarea în speranța că cineva îl va recunoaște pe Ion și va oferi informații utile. Femeia speră ca, prin intermediul comunității online, să își poată reîntâlni tatăl și să recupereze timpul pierdut.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img