16 noiembrie 2024

O familie de băcăuani s-a simțit ca-n studenție la mare

De ce? Pentru că în urmă cu o lună, în urma tragerii la sorți, Ioan Luca a câștigat un sejur la Eforie Nord, premiu oferit de ziarul Deșteptarea și Travel Plaza.

Acum câteva zile, Ioan Luca, însoțit de soția sa, Maria, s-au întors de la mare și au dorit să ne împărtășească impresii din această vacanță minunată. „Ne-am simțit super”, a început povestirea Maria Luca, soțul Ioan completând că vremea a fost foarte bună, cu apa mării caldă și valuri care i-au făcut masaj la spate.



„Condițiile au fost excelente. Aveam și piscină iar mâncarea de la micul dejun era foarte bună și ne ajungea pentru aproape toată ziua”, a mai spus câștigătorul concursului nostru care a pomenit și de Festivalul Internațional de Folclor „Dobroge, mândră grădină” care s-a derulat exact pe perioada sejurului lor la mare, un adevărat moment de încântare pentru ei.

„Mai mult, această evadare la mare a fost un cadou excelent pentru mine, de Sfânta Maria, un cadou cum nu m-am așteptat. Știți că este o vorbă: ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să se îndeplinească. Sufletul meu a rămas cu nostalgia”, a mai spus Maria Luca. Cei doi n-au mai fost la mare din 2007 când au fost în Bulgaria, iar pe litoralul românesc de mai bine de 15 ani. Când s-au întors atunci din Bulgaria au rămas o zi la Eforie Sud și au fost foarte dezamăgiți.

După 10 ani, gândurile lor s-au schimbat. „Acum a fost frumos. Plaja curată, umbrele și șezlonguri, piscină și foarte multă lume. Nu-mi venea să cred. Ziceai că ești în plin sezon”, a povestit Ioan Luca, mulțumind încă o dată cotidianului Deșteptarea, datorită căruia, spune, a petrecut un concediu perfect. „Totul a fost la superlativ. Am zis că am recuperat cei 10 ani. M-am simțit ca în studenție datorită acestui sejur câștigat de soțul meu la Deșteptarea. Mi s-a redeschis apetitul de mare. Practic, parcă suntem alți oameni, drept pentru care vă mulțumim, încă o dată. Dacă nu ar fi fost concursul nu ajungeam la mare”, a completat doamna Maria.

La revenirea acasă, familia Luca a povestit unor prieteni experiența minunată pe care au avut-o, iar prietenii au plecat și ei, zilele acestea, pe litoral. Din păcate n-au găsit locuri la același hotel, dar s-au bucurat de soare și de mare iar concluzia tuturor a fost că litoralul românesc arată din ce în ce mai bine.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014