O elevă din Buhuși, premiată la un concurs de creație literară

De curând, Biblioteca Județeană „Panait Istrati” din Brăila a organizat prima ediție a Concursului Național de Creație Literară pentru Copii „Și eu știu să scriu!”, adresat elevilor între 7 și 14 ani. La acest eveniment au participat câteva sute de copii din țară și din Republica Moldova, aceștia trimițând practic lucrările online. Criteriile de evaluare au fost: creativitatea (limbaj figurat, imagini artistice), originalitatea temei și a stilului, gradul de complexitate al lucrării, corectitudinea exprimării (ortografie, punctuație), impactul mesajului transmis, respectarea normelor de tehnoredactare.

Singura premiantă din județul Bacău la acest concurs a fost Maria-Adriana Corbuleț (Maya), elevă în clasa a VII-a B la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, Buhuși, care s-a clasat pe locul III la secțiunea 11-14 ani. Maya s-a înscris singură la acest concurs, fără să consulte pe nimeni. Pe loc i-a venit și ideea textului care s-a intitulat „Un nou primar”, un subiect fictiv și plin de imaginație dar care poate fi bine ancorat în ceea ce se întâmplă zi de zi în societatea românească.

Pe scurt, Maya și-a imaginat că în urma unui proiect derulat sub programul „Școala altfel” a făcut o descoperire în sediul primăriei, acolo unde de foarte mulți ani era ascunsă o mare cantitate de aur, care de fapt aparținea comunității dar din care se înfruptau doar edilii. În urma demascării, oamenii au hotărât ca ea să fie cea care le va conduce destinele. Și pentru că Maya a demonstrat că are nu doar imaginație ci și simț civic, vă invităm să-i citiți lucrarea

„Corbuleț Maria – Adriana,13 ani,
Clasa a VII a , Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare”, Buhuși

Un nou primar

Era o zi minunată de primăvară. Vântul se făcea ușor simțit printre crengile pomilor din curtea casei. Mireasma dulce a florilor de primăvară îmbrăca tot orașul, lăsând în urmă iarna grea și geroasă, ce tocmai trecuse. Glasul păsărelelor răsuna din plin în cartierul meu, aducând o rază de bucurie în sufletele orășenilor.

M-am pregătit pentru școală cu foarte mult entuziasm, săptămâna aceea fiind „Școala altfel”. Cu toții stăteam cu sufletul la gură, pentru că doamna dirigintă ne-a spus că urma să avem o surpriză. Ajunși la școală, ne-am adunat unul câte unul în clasă, iar după aceea, a sosit și doamna dirigintă, cu anunțul cel mare. Ne-a spus că vom merge într-o foarte mică excursie, și între timp, sosise autocarul cu care trebuia să plecăm. Ne-am urcat cu toții în mașină și am plecat. Nu a fost o excursie foarte lungă, dar chiar și așa, tot așteptam cu nerăbdare să descoperim care era surpriza. Șoferul a făcut câteva viraje la stânga, două la dreapta și a parcat. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Doamna dirigintă ne-a spus să coborâm și să o așteptăm pe trotuar. Am ascultat-o și cu toții ne întrebam ce o să facem de aici. A sosit și doamna și ne-a spus că vom merge la primărie, unde ne aștepta surpriza cea mare. Am intrat cu sfială pe ușa impunătoare din lemn, iar acolo ne aștepta domnul primar.

După câteva discuții, doamna dirigintă s-a întors către noi și ne-a spus:
‒ Dragii mei! Am venit astăzi la primărie pentru un proiect susținut de domnul primar. Voi, ca elevi și locuitori ai orașului, va trebui să vă puneți o zi în locului domnului primar și să ne spuneți ce ați îmbunătăți în acest oraș minunat, dar nu veți vorbi despre asta, ci veți scrie o compunere, cu titlul „Sunt un bun primar”. Veți merge în perechi prin oraș pentru a vă strânge câteva notițe și idei pentru compunere. Cea mai reușită va fi aleasă de către domnul primar, doamna directoare, ce susține și ea acest proiect, și de mine. Cine câștigă va putea fi primar pentru o zi și va putea schimba orice dorește în legătură cu orașul. Puteți pleca!
‒ Vă urăm succes! a completat domnul primar.

Am plecat cu toții din fața primăriei și ne-am împrăștiat pe străzile orașului. Am făcut echipă cu colega mea de bancă, cu care mă înțelegeam foarte bine. Ne-am luat notițele necesare și ne-am întors la primărie. Cât timp am fost noi plecați, domnul primar împreună cu echipa sa ne-au aranjat și ne-au pus la dispoziție câteva mese și scaune, unde să putem lucra. Timp de o oră, fiecare a lucrat la compunerea sa, perfecționând-o cu fiecare minut care trecea. Terminaserăm de scris, iar doamna dirigintă a strâns toate compunerile, ducându-le în biroul primarului. Ni s-a oferit permisiunea de a ne plimba prin grădina din spatele primăriei, bineînțeles, ne-am bucurat când am auzit și ne-am repezit către ușă.

Grădina din spate, unde stăteam noi, era superbă. Erau foarte multe tufișuri și copăcei ce țineau umbră, stând deasupra băncilor maro, pe care le-am ocupat imediat.
La un moment dat, se auzi vocea doamnei diriginte, care ne chema să ne poată spune cine era câștigătorul. Domnul primar a început să ne vorbească, iar noi îl ascultam cu foarte mare atenție:
‒ Dragi copii! Au fost niște compuneri excelente, ce ne-au uimit, observând câtă creativitate aveți și câte lucruri doriți să schimbați în acest oraș. Nu pot să vă spun decât „Felicitări!” Dintre toate compunerile și ideile voastre, una ne-a atras atenția mai mult decât toate.
‒ Este a ta,….Maddi!, mi-a spus doamna dirigintă cu o mândrie în voce.
Pe moment, am rămas șocată. A mea? Eu am câștigat?

După ce m-a felicitat toată lumea, domnul primar mi-a spus să rămân, să îmi poată arăta instituția și să discutăm despre lucrurile pe care vreau să le schimb. Mi-a prezentat locurile importante și m-a lăsat să mă plimb, să mă obișnuiesc.

Plimbându-mă pe holuri, am văzut o ușă ascunsă după un copăcel ornamental. Am încercat-o și era încuiată. Lângă copăcel, era o mică bibliotecă cu câteva cărți. Curioasă fiind, am luat o carte, iar din ea a căzut o cheie. Am ridicat-o și mi-am adus aminte de ușa încuiată. A încercat-o și a mers. Am intrat în acea încăpere, iar pereții erau plini de cărți de sus până jos. Într-un colț am văzut o plăcuță care avea inscripționat pe ea: „ARHIVA ORAȘULUI”. Mi s-a părut interesant și am vrut să văd ce se află acolo. Erau multe documente și hârtii, dar cel mai interesant mi s-a părut un stick pe care l-am găsit într-un plic, sub acele documente și l-am conectat la videoproiectorul ce era amplasat acolo. Conținea un documentar despre istoria orașului nostru și niște imagini foarte vechi. În acel documentar am descoperit că orașul nostru fusese unul dintre orașele care deținea cel mai mult aur de pe toată suprafața pământului. Am urmărit cu mare atenție acea secvență unde se vorbea de aurul nostru și mi-am spus în gând că ar fi fost o foarte mare plăcere să ajung în perioada aceea și să aflu mai multe. Nu știu cum și nu știu când, dar într-o fracțiune de secundă am ajuns pe o stradă umbrită de niște copaci foarte maiestuoși. Am crezut că visez. M-am uitat stânga-dreapta și totul era real. Am întrebat o doamnă drăguță, care se plimba pe stradă, în ce an suntem. Ea mi-a spus pe un ton foarte amabil că era anul 1895.

Am rămas cu gura căscată. Peisajul era de poveste. Pe marginile drumurilor erau flori colorate, ce se întindeau prin tot orașul. M-am plimbat puțin prin centru și m-am gândit să trec și pe la primărie, să văd cum arăta înainte. Când am intrat, am surprins o discuție dintre primarul de atunci și secretarul. Aceștia vorbeau despre aurul pe care hotărâseră să îl ascundă. M-am pitit după un perete, ca să nu mă vadă și inima bătea cu putere. La un moment dat, primarul se hotărăște să plece, iar eu l-am urmărit. A ajuns până în capătul coridorului și a deschis ușa secretă, pe care intrasem și eu în urmă cu puțin timp, în anul din care am plecat. A intrat în acea încăpere și a scos de după biblioteca din dreapta, o parte din aurul pe care îl ascunseseră. Acesta fusese depozitat după bibliotecă, pentru că oamenii din primărie puteau să îl țină doar pentru ei, astfel nefiind nevoiți să îl împartă cu restul orașului. Am așteptat până a plecat vechiul primar și am scos stick-ul din buzunar.

Îl luasem pentru că nu știam când și dacă o sa am nevoie de el. În momentul în care am pus mâna pe stick, m-am întors în anul 2021, de unde plecasem. Cât timp am fost plecată, nimeni nu observase, timpul înghețând și lăsându-mă să descopăr adevărul.
Am ieșit din clădire şi m-am dus direct la postul de televiziune, care era tot timpul vizionat de către orășeni. Am vrut să declar acolo tot ce aflasem, mai ales că aveam și dovada. Am vorbit cu o domnișoară de acolo să mă lase sa intru în direct, iar aceasta a acceptat. După ce am spus tot ce aveam de spus, m-am îndreptat din nou către primărie ca să le arăt oamenilor tot aurul, care de fapt și de drept era al orașului. Drept urmare a dovezilor mele, primarul a fost arestat pentru că știa de tot acel aur și a preferat să îl țină ascuns, încuindu-l între pereții primăriei, ca să îl poată folosi doar pentru ei. În fața primăriei s-au adunat toți locuitorii orașului și unul dintre orășenii mai în vârstă s-a ridicat și a spus:
‒ Această tânără fată ar trebui sa fie noul nostru primar, pentru că în toți acești ani, toți primarii care au fost la conducerea orașului ne-au mințit și au ascuns tot aurul pentru ei. În schimb, aceasta nu le-a urmat exemplul și a procedat corect.

După spusele acestuia, toată lumea l-a aprobat si au hotărât cu toții că eu ar trebui să fiu noul primar. Am fost copleșită, auzind cuvintele frumoase pe care le primisem din partea oamenilor și, încet, mi-a dat o lacrimă în colțul ochiului.
Fiind minoră, nu puteam conduce un oraș, așa că mama și tata au primit această funcție, cu condiția ca toate ideile mele să fie respectate și tot ce vreau să schimb în acest oraș să devină realitate. M-am gândit să dau aurul oamenilor, dar aceștia au vorbit între ei și au luat hotărârea de a păstra eu aurul, cu scopul de a-l folosi în îmbunătățirea si înfrumusețarea orașului.

Astfel, am ajuns să conduc minunatul meu oraș, prin intermediul unei simple compuneri adresate membrilor primăriei, care, deși puteau face ceva mai bun pentru oraș, nu au făcut-o, dând dovada de egoism și neseriozitate față de funcțiile în care se aflaseră. Abia aștept să văd cum va arăta orașul și cum îl vor promova cetățenii, după modificările ce vor avea loc, mai ales că în funcție se află un copil cu foarte multă imaginație.”

„A fost o experiență nouă și foarte interesantă, de care nu am mai avut parte până acum. Când am văzut anunțul, nici nu am stat pe gânduri și am început să scriu. Ideea textului mi-a venit atunci când tot auzeam reportajele de la televizor, unde se vorbeau despre subiecte asemănătoare. M-aș bucura foarte tare dacă se vor mai organiza astfel de concursuri, cât de curând posibil”, ne-a spus în final Maria-Adriana Corbuleț, eleva premiată din Buhuși.