Mult mai pătimeşte biata limbă română! Care este una grea, e adevărat. De aceea trebuie învățată serios în școală, cu multe dictări, cu ortograme, lecții de gramatică în toate clasele, citit de cărți… De parcă nu ar fi de-ajuns starea de avarie în care au adus-o puzderie de agramaţi, mai trebuie să-şi dea în petec chiar şi literaţii. Într-un articol dintr-o reputată revistă de cultură, de altfel, găsesc două formulări ieşite de sub condeiul unui eseist, care sună astfel: surpriză neaşteptată şi protagonistul principal. Nu-mi vine să cred, mai parcurg o dată rândurile, pentru ca, în final, să mă gândesc că nu poate fi vorba decât de o scăpare, o neatenţie. Mai păcătuiesc şi intelectualii ăştia, „boierii minţii”, că doar sunt şi ei oameni, au dreptul să fie distraţi, din când în când. Totuşi, de la anumite categorii de oameni, mai cu seamă de la cei importanţi, cu funcţii înalte, te aştepţi la o exprimare corectă, adecvată locului pe care-l ocupă, demnităţii reprezentate. Ceea ce nu e cazul cu unii „distinşi” deputaţi, pentru care tautologiile de tipul onest şi cinstit sunt la ordinea zilei. De unde s-ar putea crede că-i preocupă foarte mult problema moralei, din moment ce dublează pleonastic adjectivul. Pe când unii se dedau la tot felul de preţiozităţi, folosind cuvinte ca maladivitate, condiţionalităţi, tâmpizare etc., alţii joacă pe cartea neaoşismului şi vorbesc cât se poate de verde, de buruienos. Vulgaritatea e chiar la mare căutare, aşa li se pare unora că sunt mai populari, adică aproape de cei mulţi, de popor. Deh, vorbesc şi ei după facultăţi, dacă vă mai amintiţi de Moromete. Problema de fond este una veche, cât se poate de clar exprimată de cronicarul Ion Neculce: fiecare om vorbeşte pe măsura obrazului său. Scurt şi cuprinzător. Cred că înainte de a deschide gura, e bine să te gândeşti la ce ai de spus şi să cauţi şi forma potrivită gândului, ca să nu slobozi porumbelul. Dar ştiţi, de pildă, de ce fac multe greşeli parlamentarii, de-o bunăoară? Cică din „surplus de proteine”, asta e concluzia la care a ajuns un cercetător al chestiunii, alţi zăbovitori asupra problemei în discuţie adaugând ignoranţa şi aroganţa la cauzele ce duc la exprimările catastrofice. Ba, pardon, catastrofistice, după cum graseia un domn preţios şi ridicol. Mi se pare destul de ridicol și să spui că ai „vizionat” sau ai „lecturat” ceva. Eu văd sau citesc pur și simplu, vrând să înțeleg, să rămân cu o impresie, o idee, un gând etc. Cert este că, unii, cu cât sunt mai necitiți, cu atât sunt mai afectați, pozând în ceea ce nu sunt, persoane culte. Din acelea care folosesc abuziv, total gratuit, în cazul în care nu este vorba despre evitarea unor neplăcute cacofonii, prepoziția „ca și”. Acum aud o aberantă și foarte răspândită utilizare aiurea a prepoziției „pe”. Ce să mai spun de anacoluturi, de barbarisme, de englezismele care au năpădit limba noastră? De pildă, „a face sens” mi se pare de o stupiditatea enormă, dar sunt prea multe ca să le enumăr.
Dacă ar auzi de toate aceste mutilări ale bietei noastre limbi, de stricăciunea, sărăcirea, trivializarea spre care e împinsă, Caragiale, (marele dramaturg nici măcar nu drăcuia, chiar dacă era teribil de nervos, pentru că-i displăcea vulgaritatea sub toate aspectele ei, după cum au depus mărturie cei care i-au stat în preajmă) i-ar expedia pe toţi înfierbântaţii ăştia să facă „o duşe rece”. Poate-poate s-or trezi cumva şi nu o să mai supună la atâtea chinuri frumoasa limbă românească, ce ni se arată atât de stâlcită acum.
