Sesizările, propunerile trimise de cititori pe adresa redacției, odată documentate și publicate, în paginile ziarului, au ajuns mai ușor în atenția autorităților. Multe dintre ele și-au găsit rezolvare. Altele așteaptă încă soluții sau vremuri mai bune.
Un parc poate fi o sală de curs
Un domn ajuns la vârsta înțelepciunii, interesat de soarta orașului în care locuiește de la terminarea facultății, acum 60 de ani, iubitor al naturii, a avut un vis. Un parc dendrologic în mijlocul Bacăului, asemeni celui din centru orașului Carei, considerat a fi printre cele mai frumoase grădini publice din țară. De unde pasiunea unui om care și-a dedicat viața cifrelor, pentru ambientul peisagistic? Într-un material publicat în septembrie 2005, în rubrica „scrisoare de la cititori”, găsesc un titlu aproape retoric: „Parcul Cancicov – în pericol?” semnat: Economist Pavel Darie.
Așa că, într-o dimineață cu soare vesel, sub o copertină cu rugi de vie amenajată în fața unui bloc, pe Aleea Parcului, mă întâlnesc după 14 ani, cu autorul „scrisorii”. Așezați la o măsuță cu băncuțe din lemn, îl invit să deșirăm câteva amintiri din ghemul unei vieți trăite în demnitate. „Răzbunicul, născut în 1808, era Darie. Eu sunt printre ultimii care-i poartă numele. Sunt născut la Oltenești, județul Vaslui, pe 29 aprilie 1933.
Oltenești este denumire istorică. Oltenescu a fost luptător la Podul Înalt. A fost împroprietărit, cu oștile lui de peste Milcov, de către Ștefan Cel Mare, cu terenurile din acea zonă, și așa i-a rămas localității numele. Bunica de pe tata a cumpărat 4 fălci de pământ, de la ultimul moștenitor pe care-l chema Oltenescu. Dar asta a fost demult. Școala primară am făcut-o în sat. Primele 2 clase. Începuse războiul.
Apoi 3 clase le-am făcut la Școala nr. 3 din Huși, unde am făcut și primii 2 ani de liceu. Un an de liceu l-am urmat apoi la Brăila. Din 1948 până în 1952 am urmat Școala Medie tehnică de comerț, după aceea, din 1954, primul an la Iași, cursuri de zi la Academia de Studii Economice și urmtorii 3 ani, la ASE București.” Am întrebat curios, de ce acest periplu permanent? „Tata a fost perceptor 26 de ani și a luat pensie 37 de ani. Acuma să mă destăinui?
După ’45-’50, apăruseră niște curente… Începuseră niște presiuni legate de origini. Niște curente din astea… dacă erai fiu de chiaburi? Și atunci tata s-a gândit să ne ferească de vreun anturaj dubios, așa că ne-a dus, pe mine și pe frate-miu, la Huși, unde avea o soră, la Iași unde avea o nepoată, la Brăila la o altă soră… Ne-a dat în grija lor, vorba lui, poate învățăm și noi ceva! Tata a făcut amândouă războaiele. Nu avea decât 7 clase, iar mama 4. Când am terminat facultatea, și eu și fratele, el e mai mic cu un an, dar din clasa întâi de liceu am fost împreună, am ajuns amândoi la Bacău. El economist la Finanțe și eu la Direcția Comercială, în 1958.”
A cunoscut-o pe Silvia, care ne servește cu cafea, și s-au căsătorit. Ridică rar ceașca, sorbind câte puțin. Nu-i dai nici pe departe vârsta. Parcă citindu-mi privirea, intervine: „Când am terminat armata, în ’58, aveam tensiunea 13/7, pe care o am și acuma. Am avut 73 de kg. Acuma n-am depășit 75! Asta se datorează părinților, care au știut să ne pună pe direcția bună. Când a aflat tata că am fost numit director adjunct, m-am trezit cu el la ușă. «Bă! Ce te-a apucat? Te-ai dat cu comercianții? Ascultă la mine! Tu dacă n-ai să fii mai curat ca lacrima din ochi, n-ai să trăiești mult!». Vă dați seama că am fost atâția ani directorul Direcției Comerciale. Dacă mă potriveam…?” A ieșit la pensie în 1991.
Parcul „Mircea Cancicov”, ce-a mai rămas
A adunat într-un dosar cam tot ce a scris, s-a scris și a apărut în presă, despre Parcul Cancicov. S-a documentat prin arhive. După 1990, economistul Pavel Darie s-a alăturat unei asociații nou înființate, „Oamenii cetății”. A aflat cum l-au gândit cei care i-au fost ctitori, și ce nu s-a realizat. Ce îl nemulțumește de fapt?
„Dacă ne ducem și urcăm la etajul de sus al Muzeului de Științe ale Naturii, și aruncăm o privire în partea de Vest, vedem ce s-a născut acolo în locul fostului stadion al Bacăului. Nu știu ce retrocedări, ce procese, zona a ajuns proprietate privată. Arată dezolant. Orașul ar merita altceva, mult mai mult! Ar merita, în primul rând, o mai mare atenție din partea celor care beneficiem de el. Încă mulți se comportă cum nu trebuie cu această oază verde.
Evoluția globalizării ne impinge să fim mai atenți, pentru că o vorbă înțeleaptă spune: pădurea ne ocrotește, dar se și răzbună. În situația dată, aș vedea o grădină botanică în spatele muzeului. Bacăul este totuși un centru cultural. Sunt atâtea școli, atâte a licee. Ar fi o lecție vie. Mi-aș dori ca un profesor de științele naturii, dedicat cu adevărat profesiei, să preia această misiune. Voiam să găsesc un Țarălungă, ca la Prăjești. Prăjești este singurul sat din România, poate din Europa, care are o grădină botanică, cu peste 2000 de specii, înființată în anul 1971 de regretatul profesor Paul Țarălungă.”
A făcut demersuri la oficialitățile locale, a publicat material în presă. Cum de a ajuns să se implice și de ce? „În 1958, veneam cu trenul la Bacău, unde am fost repartizați și eu, și frate-miu. De la Roman s-a urcat în compartiment un profesor de istorie și geografie, navetist. Ne-a întrebat unde mergem? Era un om de viață, glumeț. La coborâre, ne zice: Bă! Copii! Primul lucru pe care să-l faceți când ajungeți, duceți-vă în Parcul Libertății și beți o bere. Și așa am făcut. Un cetățean care a asistat la discuție ne-a adus acolo.
Nu cunoșteam orașul. Am stat la statuia lui Ion Creangă și-am mâncat din valiză. Apoi am băut câte o bere. Era un restaurant mai mic pe atunci. Și-așa s-a legat totul!.” Ochii au început să i se încălzească și vocea să caute mici pauze. Discuția nu s-a oprit la parc. Economistul Darie cunoaște bine și istoria Bacăului.
Conform HG 1347/2001, publicată în Monitorul Oficial nr.305 bis, terenul pe care este situate Parcul Mircea Cancicov aparține domeniul public al municipiului Bacău, având o suprafață totală de 241.190 mp. O suprafață mai mică cu 38% față de Inventarul general al averii imobiliare şi mobiliare, întocmit de Primăria Bacău la 1 aprilie 1939. Să căutăm un Țarălungă în Bacău.
Ce spuneți! Sigur există. Deșteptarea!!!
