Cazul e încă deschis. Altfel spus, nerezolvat. Cu toate că au trecut aproape 50 de ani. Sau chiar mai mult; depinde de unde își începe Miss Marple căutările. Dacă se apucă să răsfoiască însemnările jurnalistului Ștefan Olteanu, atunci toamna aceasta se împlinesc fix 52 de ani.
Iar dacă deschide mapa vernil a profesorului Valeriu Bogdăneț, concluzia-i că în primăvara trecută s-au făcut 48. De vreo jumătate de veac- cu plusurile și minusurile amintite- Ștefan Olteanu și Valeriu Bogdăneț își dispută- amical, educat și inteligent- paternitatea „primului articol despre Nadia”.
Nu are niciun rost să mai amintim că Nadia este Nadia Comăneci. Dar e musai să precizăm că amândoi au dreptate. În octombrie 1969, Ștefan Olteanu creiona primul portret public al Nadiei. Sub titulatura „Fetița care poate câștiga numai acasă”, ziarul Steagul Roșu, părintele Deșteptării noastre, vorbea în premieră despre o gimnastă care, „imbatabilă în sala Liceului de gimnastică din Onești, se dovedea emotivă pe alte «terenuri», fie dezechilibrându-se la bârnă sau la paralele, fie ratând unele elemente, nu tocmai dificile, la sol”.
Practic, jurnalistul o prezenta pe Nadia de dinaintea… Nadiei. În aprilie 1973, tot în Steagul Roșu, Valeriu Bogdăneț punea alămurile încă din titlul ce însoțea prima reușită de excepție a Nadiei, cea de la Internaționalele de Senioare ale României: „O nouă stea pe ecranul gimnasticii românești”.
Iar dincolo de „siguranța și fermitatea mișcărilor tinerei noastre gimnaste de nici 12 ani”, ochiul versat al…fotoreporterului Bogdăneț rămânea surprins de faptul că „această fetiță ni s-a părut că nu știe să zâmbească. Nici după un exercițiu dificil, ce i-a reușit pe deplin, nici pe podiumul învingătorilor, nici în fața copleșitorului torent de aplauze al unui public dezlănțuit…
Aceasta n-o va împiedica, desigur, să ajungă mare campioană”. În sfârșit, lumea făcea cunoștință cu Nadia, campioana impasibilă precum Buster Keaton care putea câștiga oriunde, nu doar acasă.
Anii au trecut, la fel și Skien-ul sau Montreal-ul, dilema „cine a scris primul…” a rămas, căpătând aroma vinului vechi. Sau a șampaniei, miza pariului încheiat demult, de cei doi cronicari.
Acum, când o nouă recoltă de must se pregătește să poarte și această toamnă- toamna în care Nadia va împlini 60 de ani- spre iarna „vrajbei” lor și a vieții noastre, a tuturor, observăm cum sticla de șampanie continuă să stea pe un colț de masă, alături de articolele-document. Cazul e încă deschis. Nu și șampania!
