16 noiembrie 2024

„O, ce veste minunată!”, spectacol extraordinar al Ansamblului „Busuiocul”

Peste 1000 de băcăuani au primit colindătorii, cu ocazia Spectacolului extraordinar al Ansamblului Folcloric Profesionist „Busuiocul”, din 22 decembrie, de la Teatrul de Vară „Radu Beligan” din Bacău, dedicat celei mai mari sărbători a creştinătăţii, Naşterea Domnului.
Spectacolul a fost deschis de „Ursul” de la Dărmăneşti, cel mai vechi şi spectaculos obicei de iarnă, de pe Valea Muntelui, care aduce în gospodăriile oamenilor tradiţii şi credinţe ancenstrale, fiind singurul din ţară care foloseşte piei de urs naturale. „Urşii” din Dărmăneşti, Asău, Dofteana, Agăş au dus faima acestui joc peste hotare, fiind invitaţi la cele mai prestigioase festivaluri de folclor din întreaga lume.

„O, ce veste minunată!” a răsunat din glasurile Grupului de copii al Ansamblului „Busuiocul”, la care s-au adăugat frumoasele cântece „Bună sara Moş Crăciun” şi „Steaua sus răsare”, iar Moş Crăciun a venit cu daruri, copiii, mesagerii Moşului, împărţit spectatorilor tradiţionalii colaci, rotunzi ca Soarele, vestitori de belşug, dar şi a unităţii, simbolizată în Hora Mare a trupei de dansatori ai Ansamblului. Micii dansatori coordonaţi de prof. Simona Baicu au adus pe scenă bucuria copilăriei, mulţumirea pentru venirea lui Moş Crăciun, într-un graţios şi frumos balet.



Au cântat dumnezeieşte colinde preoţii Ionuţ Avram, Ciprian Ignat şi Ioan Ciobanu, urmaţi de Grupul Folcloric de fete „Busuiocul”, solistul vocal Florin Popa, „Căiuţii albaştri” din Hlipiceni – Botoşani, „Mândruţele” din Basarabia, cu inedite şi semnificative colinde şi cântece vechi. N-au lipsit Caprele mici şi mari, Capra mută, Jocul maşcaţilor, Hora cailor, de spectaculosul şi mândrul joc al Toboşarelor. Simbolic, pe scenă, la predarea ştafetei a venit Anul Nou, iar Sorcova veselă, interpretată de actorul Viorel Baltag a încheiat un spectacol purtător de mesaje, voie bună şi urări de mai bine, de ani mulţi şi fericiţi.

Scenariul şi regia au aparţinut maestrului coregraf Petre Vlase, director al Ansamblului „Busuiocul”, iar conducerea muzicală lui Petre Gherghelaş.

Foto: Florin Ştefănescu




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014