23 decembrie 2024

„O, ce veste minunată!”

Ansamblul Artistic Profesionist „Busuiocul”, în parteneriat cu Consiliul Județean și Primăria Bacău, invită băcăuanii, sâmbătă, 22 decembrie 2018, ora 15.00, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, la spectacolul „O, ce veste minunată!”.

Dedicat, ca în fiecare sfârșit de decembrie, marii sărbători a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, spectacolul gândit și regizat de coregraful Petre Vlase, managerul instituției, va antrena, alături de colectivul de dansatori, de soliștii și Orchestra de muzică populară dirijată de Mihai Gherghelaș, Grupul Folcloric „Iza” din Baia Mare, Alaiul Obiceiurilor de Iarnă din Păunești (Vrancea), Grupul de Copii „Busuiocul” și, în recital, actorul Viorel Baltag și grupul de colindători alcătuit din preoţii Ionuț Avram, Ciprian Ignat și Ioan Ciobanu.



Din ineditul și spectaculosul program nu vor lipsi Moș Crăciun, urșii, capra mută, jocul toboşarelor, al caprelor mari și mici, mascații, plugușorul adus de Costel Haidău și Eduard Roca, Anul Nou și Anul Vechi, colindele, Suita a II-a „Ca la Berzunți”, ritualul „Călușul”, hora „Sanie cu zurgălăi” și alte surprize.

Intrarea va fi liberă.

De asemenea, tot în organizarea Ansamblului Profesionist „Busuiocul”, pe 27 decembrie, începând cu ora 10.00, se va desfăşura, în Piaţa Tricolorului, „Parada obiceurilor tradiţionale de Anul Nou”, la care vor participa formaţii şi grupuri folclorice din judeţul Bacău şi din judeţele învecinate.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img