Nu cred că existe un om pe planeta asta fără un hobby, oricât de mic. Pentru că trebuie să fie ceva, acolo, undeva în sufletul tău, care să arate de fapt cine ești tu cel adevărat. Și chiar dacă uneori avem pasaje mai grele în viață, acea pasiune te poate alina, te poate scoate la liman. Sau sunt momente când poți fi chiar creativ ceea ce duce la modelarea ta. Despre hobby-uri, în general, am putea scrie foarte multe. Dar de această dată voi fi mai concret, pentru că am cunoscut-o pe Silvia Mirela Bețeanu, care, în ciuda faptului că este soție, mama cu normă întragă, are un job cu responsabilități într-o instituție publică, găsește timp și pentru pasiunile care continuă să o dezvolte și să o împlinească. Silvia Mirela îmbină perfect pictura și muzica și nu numai.
-Se spune că viața ar fi mai tristă fără pasiuni, fară hobby-uri. Dvs. aveți mai multe. Cum de s-a întâmplat?
-Cred că e simplu. Pentru că iubesc frumosul. De mic copil mi-a plăcut să pictez, mi-a plăcut să cânt, mi-a plăcut tot ceea ce înseamnă artă. Nu am făcut lucrul ăsta pentru că nu se câștigă din așa ceva. Părinții mei m-au îndrumat spre ceea ce face toată lumea. Când am ales facultatea, la fel… Am ales Dreptul, în loc să aleg Psihologie sau Jurnalism, ceea ce mi-ar fi plăcut, pentru că pe atunci nu se punea preț pe așa ceva. Și atunci am urmat calea, să spun așa, sigură, pentru un viitor decent, normal. Mi-am terminat studiile și am mai făcut și altele, pe lângă… Întotdeauna mi-a plăcut să învăț, să mă școlesc într-un fel sau altul. După o anumită perioadă, de pe la 34 de ani, am realizat că există și altceva, că pot să mă dezvolt pe ceea ce îmi place. Am început tot felul de cursuri, de dezvoltare personală…
-Mai precis?
-Am început cursuri de reiki, să aflu tot felul de lucruri altfel. Despre cristale, despre lumea paranormală, despre…altceva. După acestea, tot mergând pe la vernisaje și tot felul de lucruri frumoase, am văzut un anunț că se fac cursuri de pictură la Școala Populară de Arte și Meserii. M-am interesat, m-am înscris și uite așa am început cursurile de pictură.
-Cât a durat și cum a fost?
-Trei ani. Am început cumva de la zero. Primul an l-am făcut cu un profesor dar s-a desființat clasa, după care am trecut la clasa domnului Dorin Macovei, cu care fac și în acest moment. Pentru că am terminat primii 3 ani pictură, după care am făcut 3 ani de iconografie iar acum sunt la pictură grafică. Mi-am dorit să continui pentru că e locul în care eu mă simt foarte bine, locul în care mă regăsesc și în care mă recreez.
-Și ce ați pictat la început? Flori? Oameni?
-Exact. Ideea e că eu nu eram străină de pictură pentru că eu pictam de când eram copil. După ce am născut, stând acasă cu copilul am început să pictez pereții locuinței. Așa am simțit nevoia. Pictam oameni, copaci, orice. Tot ce simțeam în sufletul meu puneam în picturile mele. Uneori mă mai inspir, ca toată lumea, dar de fiecare dată, îmi pun amprenta mea. Mergând la școală, nu m-am limitat la a face ce face toată lumea, întotdeauna m-am dus spre pictura de décor. Mi-am găsit un stil aparte, domunul Macovei m-a lăsat să mă dezvolt așa cum am vrut eu. Adică nu mi-a impus ceva… M-a lăsat și mi-a dat încredere că pot. Așa… mi-am descoperit stilul în a face pictură pe ziar. Efectiv iau planșa, lipesc bucăți de ziar după care desenez în creion și apoi îl pictez. Îmbin creionul cu acrilul și cu ziarul. Ăsta este stilul meu și asta îmi place. Asta mă definește pe mine. Sigur, fac și altceva. Nu e asta o problemă.
-Apoi a urmat un alt hobby. Canto…
-Da. După primul an de pictură am văzut că se fac și cursuri de canto muzică ușoară și mi-am dorit să încerc. Am dat o probă cu profesorii de acolo, inclusiv cu doamna director, și am fost admisă. Am fost și sunt una dintre cele mai în vârstă de pe canto, cel puțin în acea perioadă. Am făcut patru ani și am încheiat anul trecut.
-Deci a fost și în perioada pandemiei. Cum a fost?
-Mai greu, dar am făcut. Online. Intram în online cu profesoara și încercam să cânt. Am participat la concursuri și pe scenă și online, și am luat și premiul I și II și III. A fost și un concurs online internațional și am luat și un loc II neașteptat… La comcursul ăla m-am înscris și cu o pictură și am luat locul I, și chiar sunt mândră de lucrurile astea. Iar în cadrul școlii am participat în fiecare an la diverse concursuri, spectacole și festivaluri…
-Ați avut premiul I și la canto și la pictură. La ce evenimente importante le-ați obținut?
-Locul I la canto în cadrul Școlii iar la pictură locul I la Festivalul Armonii în Timp. În fiecare an când am participat am luat câte ceva. Și trebuie să spun că la canto am studiat cu doamna Ana Maria Mac.
-Am înțeles că ați cochetat și cu dansul.
-Da. Cu ani în urmă am urmat cursuri la Adamas. Și mi-a plăcut foarte tare. Dar pentru că aveam mai multe activități, familie și copil, soț, serviciu, nu-mi mai ajungea timpul. Dar îmi doresc să revin. Iar la dans nu am apucat să merg la concursuri.
-Iar cea mai nouă pasiune este…pianul.
-Da. Sunt în primul an la domnul profesor Remus Lungu, tot la Școala Populară de Arte… Cochetez cu pianul pentru că … dacă tot cânt cu vocea, trebuie să am și notele care să mă ajute cumva, măcar să îmi iau un ton singură. E altceva. Plus că pianul l-am iubit de mic copil
-Faptul că ați studiat voce la SPAM Bacău, nu v-a încântat ideea că ați putea cânta la evenimente…sau activități de acest gen?
-Ba da. Dar, având familie, job…m-am limitat să fac asta doar pentru mine. Este doar o pasiune.
-S-a întâmplat, cred, să ieșiți cu prietenii și acolo să cântați. Care a fost reacția lor?
-Da. Întotdeauna au fost aplauze, încurajări… Sunt prima la karaoke. Îmi place chiar dacă emoțiile sunt copleșitoare. Chiar recent, la o astfel de intâlnire, cineva mi-a spus că i-am făcut pielea de găină.
-Care este piesa preferată?
-Piesa preferată este „Prin ochii tăi pot visa” a Paulei Seling. Eu nu cânt că trebuie să cânt, că trebuie să impresionez. Eu cânt din suflet. Pun suflet în tot ceea ce fac. Uneori nici nu mă interesează ce iese. E sufletul meu. Sunt tablouri pe care le încep și nu le pot termina…
-Apropo de tablouri. Ați avut „personale”?
-Expoziții personale nu, dar în cadrul Școlii au fost foarte multe. Și în acest moment, la Galeriile de Artă „Alfa” este expusă o lucrare de a mea care poate fi văzută până în martie.
-Ați vândut vreun tablou?
-Da. Unul făcut pe ziar, altul cu flori… Ce am vândut a fost mai mult pe décor.
-Ce vă doriți pentru viitor …
-Să las ceva în urma mea. M-aș bucura ca peste ani, când eu nu o să mai fiu, al meu fiu să fie mândru , să spună „uite, mama a făcut ceva pe lumea asta, a lăsat ceva în urma ei”. Am foarte mulți prieteni cărora le-am făcut cadouri tablourile mele și le au acasă. Dacă mă întrebați, nu știu câte am făcut până acum. Mă apropii, cred, de sută. Foarte multe sunt date cadou, nici nu mai știu cui am dat… Dar știu că le-am oferit din suflet și mai ales de ziua lor. Așa am considerat eu.
