Câmpul de lângă cimitirul Sărata II şi-a pierdut, pentru câteva ore, paloarea gri-autumnală a acestui sfârşit de octombrie, primind culorile vii ale glasurilor de copii. Vinovaţi de această pastelare sonoră au fost 44 de „boboci” din clasele pregătitoare D şi E de la Şcoala gimnazială „Miron Costin”.
Aceştia, coordonaţi de învăţătoarele Paula Andrei şi Elena Matasă, au ales ca luni, 23 octombrie, să mute orele de curs în ţarcurile locatarilor de la Ferma copiilor „Ovidenia”.
Astfel, poneii, iapa, măgăriţa, căpriţele, orătăniile şi câinii au devenit, deopotrivă, material de studiu şi parteneri de joacă pentru micuţii şcolari. „Am ales să venim aici, la ferma coordonată de părintele Ovidiu, pentru că am vrut să facem cu elevii noştri o lecţie în natură.
Mulţi dintre ei sunt copii care n-au avut niciodată ocazia să interacţioneze cu animale precum caii sau poneii”, a ţinut să precizeze înv. Paula Andrei. Cele mai gustate activităţi au fost plimbările cu şareta trasă de iapa Mădălina şi şedinţele de călărie cu poneii.
Activitatea din acest început de săptămână este doar o picătură din marea de evenimente derulate la Asociaţia creştină de caritate şi ajutor „Ovidenia Bacău 2005” sub coordonarea preotului Ovidiu Radu, inima acestui proiect social.
„În viitorul apropiat, avem în vedere organizarea unui spectacol caritabil ce se va desfăşura la Teatrul de Vară «Radu Beligan» în data de 21 noiembrie, în ziua în care asociaţia noastră îşi va prăznui hramul”, a mărturisit pr. Ovidiu.
Acest program socio-educaţional se va derula cu binecuvântarea ÎPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi va avea ca scop strângerea de fonduri pentru Aşezământul filantropic „Ovidenia”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.