15 noiembrie 2024

O adolescentă fugită de acasă a pus polițiștii pe drumuri

La data de 29 noiembrie a.c., poliţiştii din Buhuşi au fost sesizaţi de o femeie de 61 de ani, din localitate, cu privire la dispariția unei minore de 16 ani. În actul de sesizare, femeia a declarat că minora de 16 ani se afla în plasament la domiciliul acesteia, iar în jurul orei 15.00 ar fi plecat de acasă motivând că urma să meargă la cumpărături însă nu a mai revenit.

Ulterior, femeia ar fi încercat să ia legătura telefonic cu minora, însă nu a reușit, deoarece acesta nu i-a mai răspuns. Au urmat mesaje din partea acesteia prin care ar fi precizat că ar fi fost ţinută într-o locaţie necunoscută, fără voia ei. În urma primirii sesizării, poliţiştii au demarat activități ample investigative şi de  căutare a minorei care a fost dată în urmărire naţională.



Poliţiştii au clarificat situaţia minorei. Aceasta a fost depistată în trenul Interregio Bucureşti- Timişoara şi nu a fost victimă a niciunei infracţiuni. Activităţile specifice de căutare au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, Brigăzii Operațiuni Speciale Bacău, iar în activităţi au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Olt, Teleorman, Dolj, Mehedinţi şi cei ai Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Craiova.

Activităţile pe care le desfăşoară poliţiştii într-un astfel de caz sunt complexe şi presupun derularea unor activităţi investigative pe toate palierele, precum, verificări în teren, exploatarea informaţiilor obţinute, identificarea, localizarea şi coordonarea forţelor participante. Ţineţi cont de faptul că, în timp ce poliţiştii intervin la asemenea cazuri, cineva are nevoie în realitate de ajutorul forteţor de ordine!




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014