Consilierul local social – democrat Ilie Ionel a fost cel ce a avut misiunea de a conduce o ședință importantă la Consiliul Local Târgu Ocna, la care a fost ales noul viceprimar al orașului.
Această situație a fost posibilă după ce lui Neculai Drăgănuță i s-a retras sprijinul politic al partidului (ALDE) , el îndeplinind funcția de viceprimar până în luna iulie.
Este de notat faptul că la această ședință au fost prezenți toți consilierii locali.
Pentru început Comisia de validare din cadrul Consiliului Local Târgu Ocna și-a dat avizul pentru ca Lucian Mihai Mitrofan să – și exercite atribuțiile de consilier local al ALDE.
La momentul în care secretarul orașului Târgu Ocna, Corina Văsoiu a anunțat dezbaterea proiectului de hotărâre privind alegerea noului viceprimar au fost făcute două propuneri: Costache Nuțu (din partea Alianței PSD – ALDE) și Mihai Rusu (din partea PNL).
Inedit a fost faptul că în pauza de pregătire a buletinelor de vot pentru consilierii locali o venerabilă profesoară din orașul Târgu Ocna (Mariana Dinulescu, mândră de faptul că ”nu a așteptat Revoluția din 1989 pentru a spune ce crede”), a adresat un îndemn consilierilor locali: ”să nu fiți manipulați, să dovediți mai mult respect!”
Votul consilierilor locali ai orașului Târgu Ocna pentru alegerea noului viceprimar s-a îndreptat către Costache Nuțu (ce a obținut 10 voturi), liberalul Mihai Rusu având doar șase voturi, (înregistrându-se și un vot nul).
”Nu vreau să fac promisiuni ci să vă asigur că voi da dovadă de o bună colaborare cu executivul, cu toți colegii”, a menționat Costache Nuțu (în foto), noul viceprimar al orașului Târgu Ocna, mulțumind celor care i-au acordat votul.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.