În ultimii doi ani, numărul locurilor la creșele din Municipiul Bacău a crescut cu peste 30 la sută, urmare a unor investiții de 100.000 euro făcute de Primărie în amenajarea de noi astfel de locuri. Astfel, numărul total al locurilor gestionate în acest moment de Centrul Bugetar Creșe Bacău este de 460. În 2016, conform datelor oficiale, existau sub 280 de locuri funcționale în creșele orașului, număr complet insuficient în raport de cerere. Investițiile vor continua și în 2019, când Primăria Bacău va scoate la licitație reabilitarea a două creșe 3 și 9, primele investiții de acest fel de la Revoluție încoace.
În cursul acestei săptămâni, municipalitatea băcăuană a dat în funcțiune o nouă grupă pentru micuții care frecventează Creșa nr. 4. Grupa de creșă a fost amenajată într-o incintă recuperată în instanță de Primărie, de la o asociație care o ocupa în mod abuziv. Locația a fost reabilitată și dotată în conformitate cu standardele impuse pentru serviciile de supraveghere, îngrijire și educație pentru copii antepreșcolari.
Această ultimă investiție face parte dintr-un plan mai amplu al Primăriei Bacău, pus în aplicare începând cu toamna lui 2016, plan prin care s-a reușit creșterea cu peste 30 la sută a numărului de locuri la creșe în oraș (130 de noi locuri date în funcțiune).
În tot acest timp, municipalitatea a investit în jurul a 500.000 de lei în crearea de noi locuri, în special prin reconversia unor incinte școlare care stăteau neutilizate. Astfel, s-a reușit menținerea costurilor la un nivel rezonabil.
Lucrările de amenajare au constat în reparații capitale, modernizarea instalațiilor, dotarea cu mobilier, precum și cu televizoare, saltele, paturi etc.
Alte 80 de noi locuri sunt în amenajare la Creșa Alecu Russo, urmând a fi puse în funcțiune.
Numărul locurilor gestionate în acest moment de Centrul Bugetar Creșe a crescut, astfel, la 460, față de sub 280 câte funcționau, în mod real, la începutul lui 2016.
„Dezvoltarea durabilă a comunității nu se poate realiza decât începând de timpuriu, investind în educația copiilor noștri. Crearea de noi locuri la creșă, precum și investițiile realizate în programul «Clasa zero», în care am reabilitat și dotat 114 clase pregătitoare arată atașamentul nostru față de ideea că dezvoltarea nu se poate fără o bază solidă. Vom continua aceste investiții pentru că investind în copii, investim în viitorul Bacăului”
Cosmin Necula
Primarul Municipiului Bacău
În perioada septembrie – octombrie 2016 au fost amenajate și deschiSe 2 grupe în cadrul Creșelor nr. 19 și nr. 6 (40 copii).
Pentru înființarea acestor noi grupe, de care beneficiază 40 de copii de vârstă antepreșcolară, a fost aprobată și folosită suma de 178 451,57 lei, aceasta defalcându-se astfel:
MOBILIER – 48 664,26 lei
REPARAȚII ȘI AMENAJĂRI – 98 141,71 lei
OBIECTE INVENTAR – 26 763,6 lei
OBIECTE INVENTAR (TEXTILE) – 4 882 lei.
TOTAL = 178 451,57LEI
În perioada decembrie 2016 – ianuarie 2017 a fost amenajată și deschisă o grupă în cadrul Creșei nr. 9 (20 copii).
Pentru înființarea acestei noi grupe, de care beneficiază 20 de copii de vârstă antepreșcolară, a fost aprobată și folosită suma de 42 449,34 lei, aceasta defalcându-se astfel:
MOBILIER – 18 695,74 lei
REPARAȚII ȘI AMENAJĂRI – 12 357,6 lei
OBIECTE INVENTAR – 9 402 lei
OBIECTE INVENTAR (TEXTILE) – 1 994 lei
TOTAL = 42 449,34 LEI
Ca urmare a Hotărârii Consiliului Local Bacău nr. 273/28.07.2017 s-a deschis o nouă grupă mixtă (30 copii) în cadrul Creșei nr. 3 (în clădirea în care funcționează Centrul “Daniel”, etajul 1).
Pentru înființarea acestei noi grupe, de care beneficiază 30 de copii de vârstă antepreșcolară, a fost aprobată și folosită suma de 120 932,92 lei, aceasta defalcându-se astfel:
MOBILIER – 28.673,12 lei,
REPARAȚII ȘI AMENAJĂRI – 69.000 lei
SERVICII P.S.I. – 2.510 lei
OBIECTE INVENTAR – 18.110,5 lei
OBIECTE INVENTAR (TEXTILE)-2.639,3 lei.
TOTAL = 120.932,92 LEI
Ca urmare a Hotărârii Consiliului Local Bacău nr. 364/20.10.2017 s-a deschis o nouă grupă (20 copii) în cadrul Creșei nr. 4.
Pentru înființarea acestei noi grupe, de care beneficiază 20 de copii de vârstă antepreșcolară, a fost aprobată și folosită suma de 73 316,27 lei, aceasta defalcându-se astfel:
MOBILIER – 34.939,15 lei
REPARAȚII ȘI AMENAJĂRI – 19.895,59 lei
OBIECTE INVENTAR – 16.702 lei
OBIECTE INVENTAR (TEXTILE) – 1.779,53 lei
TOTAL = 73.316,27 LEI
Ca urmare a Hotărârii Consiliului Local Bacău nr. 426 / 29.10.2018 s-a deschis o nouă grupă (20 copii) în cadrul Creșei nr. 4.
Pentru înființarea acestei noi grupe, de care beneficiază 20 de copii de vârstă antepreșcolară, au fost aprobată și folosită suma de 79.235,19 lei, aceasta defalcându-se astfel:
REPARAȚII ȘI AMENAJĂRI – 34.854,78 lei.
OBIECTE DE INVENTAR – 44.380,41 lei
TOTAL = 79.235,19 lei
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.