Pe înserate, pretențiile mele se înmulțesc, nemulțumirile clocotesc în sufletul meu și dintr-odată mă transform…nu mai sunt eu! Inegalitățile dintre fericirea avută și starea actuală de neputință se adâncesc și mai mult. Nimănui nu-i arde de glume într-un asemenea moment. Ce se întâmplă? În mod direct, fără expresii evazive sau formale, întotdeauna primesc un răspuns care pătrunde în adâncul conștiinței mele, de cele mai multe ori susținându-i logica și raționamentul. Replica primită este mereu aceeași: nu te abate de la omul bun și înțelept oricât de mâhnit ai fi! Ce mai pot să fac? Nu prea multe…”O să fie bine!”, aud din nou. Apoi îmi spun: cât de simplu este de fapt! Cât de familiar sună totul! Vezi tu, pentru a fi fericit trebuie să ai viziune, să crezi în viitor. Dar dacă există teama de viitor, ce mă fac? Având în vedere că nu am un glob de cristal cu ajutorul căruia să îmi văd viitorul, cum să fac să-mi prevăd următoarea mișcare? Mă refer la teama de viitor, născută din faptul că nu știu ce va fi. Din nou, ce mă fac? Răspunsul nu întârzie să apară: “N-o să-ți pierzi niciodată speranța!” Ochii îmi sclipesc din nou, inima începe să îmi bată cu putere și prind curaj. Speranța este acordată de Dumnezeu celui care are credință. Nimic nu se poate face fără credință, nici măcar cel mai banal lucru…Credința nu ne dă dreptul de a face ceea ce vrem, ci puterea de a face ceea ce trebuie.
Vedeți cum stau lucrurile în această lume? Nu trebuie să îmi spună nimeni nimic, știu…înțeleg și singur! Ar trebui să nu mă preocupe astfel de probleme, nici măcar nu ar trebui să discut despre ele…Da, dar atunci când îți spune cineva “Cum, de ce nu deschizi ochii să vezi ce se întâmplă în jurul tău? Atâta nedreptate…” Uff, iarăși mă cuprinde panica! Îmi aduc repede aminte de imaginea din dreapta umărului meu. Se întâmplă mereu atunci când alerg. După o căzătură zdravănă (știți, de felul meu sunt un împiedicat), am început să mă rog cerând ajutor. Ce-i drept, drumul era accidental și riscul unei căzături era iminent…Doamne, ajută-mă să nu mă accidentez, spuneam. Apără-mă de tot ce-i rău și iartă-mă Doamne!”Cum, îl simți pe Dumnezeu? Unde îl vezi?” Asta voiai să mă întrebi, nu-i așa? Da, îl văd pe Dumnezeu în zâmbetul tău, în bunătatea ta, în albastrul cerului și în iubire. Îi simt prezența în tot ce-i frumos. Stai o clipă și privește miracolul unui copac care înfrunzește într-o zi și înflorește rapid în următoarea…Nu-i așa că-i frumoasă primăvara? Îmi plac toate florile, îmi place chiar și păpădia! Ce răsărit de soare am văzut astăzi! M-am jucat cu un cățel, ba chiar l-am hrănit din palma mea. A fost foarte prietenos și la final m-a răsplătit cu o privire atât de caldă! Trebuie să fii orb să nu vezi toate aceste lucruri minunate! Atunci când te gândești la ce e mai rău, îți faci singur rău…
Parcă mi-am revenit, ce mă bucur! Chiar sunt optimist: echilibru, am echilibru, ce fericire! Cum îmi spuneai, îți aduci aminte? Fii sănătos! Odihnește-te! Fii disciplinat! Fii generos, să faci numai bine! Gândește de bine! Eu mănânc sănătos și consum întotdeauna alimente naturale și proaspete. Încearcă și tu să nu mai fumezi, fă mișcare fizică în mod controlat, consumă apă proaspătă și suc făcut din fructe și legume, aranjează locul în care trăiești, astfel încât să fie curat, reconfortant, așa… pe sufletul tău. Odihnește-te suficient pentru că deciziile cele mai bune sunt luate atunci când ai mintea clară. Sunt absolut convins că dacă îți imaginezi lucruri bune, pure, curate, pozitive, vei reuși mult mai repede. „Și dacă fac toate aceste lucruri, viitorul meu sună mai bine, sunt mai fericit? Nu trebuie să-mi mai fie teamă?” Uneori se întâmplă ceva și ne oprim din ceea ce credem că este viața noastră. Dar dacă Dumnezeu permite să se întâmple aceasta, înseamnă că așa a fost să fie. Am observat că de multe ori ne grăbim și ne impacientăm atunci când Dumnezeu nu răspunde rugăminților noastre. Ține minte, rugămintea funcționează chiar dacă trec ani de zile…Deseori aud oameni spunând:“Ne-a pedepsit Dumnezeu, căci suntem foarte răi!” Nu-i adevărat, Dumnezeu face doar bine! El zâmbește tuturor, tu să ai încredere! De câte ori nu te-a ajutat, câte minuni nu ți s-au întâmplat? Am putea vorbi toată viața despre infinita lui bunătate. Dar facem noi oamenii ceea ce trebuie? Ți s-a oprit respirația, nu-i așa? Inima aproape că dă să-ți sară din piept, un sentiment pe care nu l-ai mai trăit vreodată…
Nimic nu se poate face fără credință, căci ea ne dă puterea de a face ceea ce trebuie. O bucurie imensă trăim acum: suntem împreună cu toții și vocea noastră este mult mai puternică! Să mulțumim din toată inima și să spunem: “Binecuvântează-ne Doamne cu sănătate și dă-ne o fărâmă din bunătatea ta! Numai TU poți!”
Carmen Barcan, terapeut
