Pe porțile multor cimitire găsim aceste cuvinte: „Resurrectionis” (celor care vor învia).
Sfântul Toma de Aquino spunea: „După cum Cristos a înviat din morți, pentru ca și noi să putem învia!”
Alexandru cel Mare, plecând la război, a împărțit soldaților toate odoarele sale. Un ofițer, văzând toate acestea, i-a zis uimit: O, rege, ție ce-ți mai rămâne? Speranța, a răspuns Alexandru cel Mare.
Și noi credincioșii romano-catolici din dieceza de Iași, suntem în anul speranței. În aceste zile, celebrăm cea mai mare sărbătoare a speranței creștine: Învierea Domnului, temelia credinței noastre, speranța vieții, a vieții adevărate și nemuritoare.
Evanghelia Învierii lui Cristos începe cu drumul femeilor la mormânt, dis-de-dimineață, după ziua de sâmbătă. Un înger le-a spus: „Nu vă temeți!” (Mt 28,5) și le-a spus să meargă să le dea de știre discipolilor: „a înviat din morți, și iată, merge înaintea voastră în Galileea” (Mt 28,7). Femeile au plecat în grabă de la mormânt, l-au întâlnit chiar pe Isus pe drum. Isus le-a zis: „Bucurați-vă!… Nu vă temeți! Mergeți și dați de știre fraților mei să meargă în Galileea și acolo mă vor vedea” (Mt 28,10).
După moartea Învățătorului, discipolii s-au împrăștiat, credința lor era distrusă, totul părea sfârșit, siguranțele prăbușite, speranțele șterse. Dar acum, acea vestire a femeilor, deși de necrezut, era pentru ei ca o rază de lumină în întuneric. Vestea se răspândește: Isus a înviat, asa cum a prezis… Și acel îndemn de a merge în Galileea pe care l-au auzit femeile de două ori, mai întâi de la înger și apoi chiar de la Isus: „Să meargă în Galileea, acolo mă vor vedea”.
Galileea este locul primii chemări: acolo a început totul! Să se întoarcă acolo la locul primei chemări. Isus trece pe malul lacului în timp ce pescarii își reparau mrejele. I-a chemat, iar ei au părăsit toate și l-au urmat (Mt 4,18-20). A se întoarce în Galileea înseamnă a reciti totul plecând de la cruce și de la victorie. A-și aminti totul: predica, minunile, noua comunitate, entuziasmul și defectele, până la trădare, până la sfârșit, care este un nou început, un act suprem de iubire: Învierea.
Și noi trăim vremuri de mare încercare, când diavolul și acoliții săi vor să stăm în întuneric, să nu mai aprindem în inimile noastre lumina pascală, când ne amenință, ne sperie cu acest nou virus ucigător. Și în viața noastră apar multe greutăți care ne apasă. Sărbătoare învierii Domnului este sărbătoarea speranței noastre în care, în taina învierii tuturor, să răsune chemarea îngerilor: „Nu vă înspăimântați!”, și a lui Cristos înviat: „Bucurați-vă… Nu vă temeți… Mergeți în Galileea”.
A merge în Galileea înseamnă a ne întoarce la botezul nostru prin care am devenit fii înfiați și înviați ai lui Dumnezeu: înseamnă să ne întoarcem la copilăria noastră când am simțit bucuria întâlnirii cu Isus la prima sfântă spovadă și împărtășanie; înseamnă a ne aminti de momentele frumoase și fericite când am fost mai aproape de Dumnezeu prin credință și speranță.
Și dacă îngerul morții, satana, ne înspăimântă, să strigăm de nenumărate ori: Cristos a înviat! Cristos a înviat! Cristos a înviat!
Să nu ne lăsăm învinși de cei rău intenționați, dar plini de curaj să le spunem din toată inima și celor mai șovăielnici: Victorie! Victorie! Victorie!
Lumina învierii Domnului să ne aducă tuturor bucurie, speranță, credință și iubire.
„Cu El și noi vom învia! Aleluia! Aleluia!
Vă dorim din inimă: Sărbători pascale fericite și pline de speranță!
Pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău
