6 noiembrie 2024

Nu te omoară virusul, sigur de omoară amenda! Sancțiuni de 46.000 de lei pentru nepurtarea măștii

În perioada 17-18 aprilie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, împreună cu jandarmi şi poliţişti locali au desfăşurat acţiuni pe raza întregului judeţ.

S-a acţionat pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID – 19.



Activităţile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 48 de ore, au fost verificate 2652 de persoane aflate în carantină sau izolare. De asemenea, au fost controlate 1471 de obiective/locaţii şi peste 250 de societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020.

Totodată, pentru siguranţa cetăţenilor, poliţiştii au acţionat pentru verificarea mijloacelor de transport de persoane, fiind oprite pentru control 844 de astfel de autovehicule, din care 188 de mijloace de transport în comun.

Au fost identificate 326 de persoane care nu respectau măsurile de protecţie individuală, pentru care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale, în valoare de 46.000 de lei. De asemenea, au fost sancţionate contravenţional 46 de persoane care nu respectau interdicţiile privind deplasarea.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri