2 ianuarie 2025

Nu te lăsa doborât de patologiile iernii!

Ieri am imobilizat o gleznă într-o fașă gipsată, iar pacientul a trebuit să își anuleze concediul programat cu șase luni înainte. O „ banală” entorsă de anul trecut, nerecuperată la timp, îl făcea să nu mai pășească de durere.

Astăzi a venit în cabinet un bărbat în toată firea incapabil să se mai miște după ce a dat la lopată. Durere de spate avea de câteva luni ce-i drept, dar efortul suplimentar l-a doborât.



Iarna vine cu zăpadă, distracție, sărbători, concedii pe pârtie, dar și cu patologiile ei. Dar acestea din urmă nu trebuie să ne afecteze viața și să ne strice planurile. E nevoie doar să avem un pic mai multă grijă de noi.

Patologiile iernii

Ignorate constant, durerile de spate se acutizează în sezonul rece și devin sâcâitoare, iar pe măsură ce depunem un efort cu care nu suntem obișnuiți ne trezim imobilizați la pat.

Sindromul de piriform apare și el extrem de des în această perioadă tocmai pentru că musculatura se contractă excesiv, iar un organsim nepregătit semnalează dezechilibrul prin durere, senzație de furnicături arsuri și/sau amorțeli ale piciorului afectat.

De aceea e nevoie să avem grijă de articulații, să întărim musculatura, să acordăm atenție durerilor, senzației de „jenă” sau presiunii la nivelul membrelor.

Frigul este principala cauză a durerii de articulații. Perioada rece determină apariția contracturilor musculare care duc la creșterea presiunii articulare și implicit a durerii. Genunchii și umerii sunt principalele articulații afectate. Iar picioarele sunt supuse unei presiuni suplimentare în timpul mersului prin zăpadă sau pe gheață, de unde și pericolul crescut al accidentărilor.

Programele de kinetoterapie și fizioterapie sunt gândite special pentru a preveni astfel de situații, pentru a menține o stare de bine constantă.

Entorsele, printre cele mai întâlnite pe timpul iernii, sunt de cele mai multe ori trecute cu vederea. Și în cele mai dese cazuri, recidive ale accidentărilor netratate la timp. Până la un efort suplimentar când glezna se umflă la loc și durerea revine mai apăsătoare. Iar perioada de recuperare e cu atât mai lungă și necesită terapii combinate, precum și refacerea articulațiilor.

Chiar și o ruptură gravă de ligamente poate să pară vindecată, dar după o perioadă va începe să pună probleme cauzând suferință.

Recuperarea înseamnă vindecare

Pentru patologiile iernii recurgem în primul rând la reducerea durerii și a inflamației. Evaluarea inițială este extrem de importantă pentru a putea stabili terapiile specializate, fie că e vorba de RPG, masaj, streatching sau kinesiotape. Partea de fizioterapie este reprezentată prin terapii noi cu eficiență crescută și care de cele mai multe ori nu necesită 10 ședințe.

În momentul în care durerea a dispărut trecem la exerciții, kinetoterapie și fitness medical, pentru revenirea la forma inițială. Recuperarea adecvată a unei entorse, a unui sindrom de piriform sau a unui spate blocat nu se face în câteva zile, ci în câteva săptămâni, dar rezultatele durează o viață.
Forțând procesul, sau ignorând această perioadă atât de necesară, vă supuneți la noi riscuri de accidentare și implicit, la pierderea unor pasiuni sau activități.

Grija față de dumneavoastră rămâne responsabilitatea noastră, cu promisiunea că vă punem pe picioare în cel mai scurt timp!



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img