„Este o foame de evenimente culturale bune şi dacă se poate şi vesele, optimiste, care să ne scoată puţin din starea aceasta de semi-comă culturală în care trăim”.
Am început această cronică cu aceste cuvinte rostite de un scriitor, om de cultură, director al Casei de Cultură din Timişoara (iată, în unele oraşe mai există case de cultură funcţionale, nu doar suport pentru panouri publicitare şi dezmăţ bahic, ca în Bacău), pentru a prefaţa un asemenea eveniment care a avut loc miercuri, 16 noiembrie, de la ora 15.00, la Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza”.
Sala Mutimedia a instituţiei de cultură a fost efectiv asaltată de un public divers, ca vârste şi preocupări, venit să se întâlnească cu o personalitate a culturii, care, de-a lungul timpului creator a întruchipat numeroase şi semnificative personaje ale dramaturgiei contemporane, cât şi ale cinematografiei mondiale, actriţa Maia Morgenstern. Cei mai tineri o ştiu din celebra peliculă „Patimile lui Hristos”, în care a jucat împreună cu celebrul actor Mel Gibson, iar o altă parte din public din „Balanţa” sau „Secretul lui Bachus”.
Contrar obiceiului, actriţa şi-a întâmpinat publicul cu pâine şi sare, fiind, de data aceasta gazdă, nu oaspete, gest apreciat de cei prezenţi cu aplauze, ca la…teatru. De altfel, lansarea celor două volume autobiografice „Nu sunt eu” (Editura Litera, 2020) și „Eu sunt Maia” (Editura Litera, 2022) a fost una atipică, o lansare-spectacol, în care rolul moderatorului, Adrian Jicu, director al bibliotecii, s-a rezumat doar la a adresa întrebări şi contra-replici, regie stablită în „culise”, lăsând spaţiul şi timpul la dispoziţia actriţei invitată, care a intrat bine şi repede în rolul de personaj al propriei vieţi: cel al copilăriei făcând deliciul publicului, iar în registrul grav-ironic, Maia Morgenstern a explicat de ce se teme de cuvinte, reiterând o mai veche şi la fel de nouă recomandare că ar trebui să citim mai mult, înainte de a ne apuca de scris, exemplificând cu marea ei dragoste pentru cărţi, fiind efectiv, încă de mică, prizonieră a bibliotecilor.
Dialogul s-a transformat în monodramă, acaparând savuros asistenţa, cu vocea inegalabilă şi talentul povestitorului, evocând rolul tatălui, cel care o „teroriza”, îndemnând-o obsesiv să scrie, alegând calea Adevărului, Credibilităţii şi transpunerii trăirilor din fiecare perioadă a vieţii.
„Doar adevărul, netrunchiat, neîmpodobit exagerat cu epitete te face credibil, atât ca scriitor, cât şi ca actor”, cele două volume purtând între coperţi, cu bune şi mai puţin bune, o VIAŢĂ, viaţa unui om, marcată de generozitate, altruism şi bunătate, de suişuri şi coborâri, inerente unei vieţi trăită cu intensitate, oferindu-şi şi clipe pentru sine, familie şi cei trei copiii, de care este tare mândră.
Dacă actriţa a avut curajul să-şi „joace” şi în scris viaţa, crezul şi trăirile, nouă nu ne rămâne decât, aşa cum a precizat, în final, criticul Adrian Jicu, să citim cele două volume, care pot fi achiziţionate de la Editura Litera şi din librării.
A urmat o şedinţă foto şi una de autografe, care au încheiat o seară agreabilă, veselă şi optimistă, actriţei fiindu-i oferite flori din partea preşedintelui Consiliului Judeţean, Valentin Ivancea, prefectului judeţului, Lucian Bogdănel, prezenţi la eveniment, cât şi partea prietenilor şi admiratorilor.
Născută la 1 mai 1962, în București, Maia Morgenstern este actriță de film, radio și televiziune. A studiat la Academia de Teatru și Film, între 1981 și 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț până în 1988. A apărut, ulterior, pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București, după care s-a alăturat trupei de la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”. Printre rolurile notabile pe scena de teatru se numără Lola Lola din „Îngerul albastru (Der Blaue Engel) sau Kathleen Hogan în „Park Your Car in Harvard Yard” . Dincolo de remarcabila activitate artistică, Maia Morgenstern este și directoarea Teatrului Evreiesc de Stat.
A obținut, de-a lungul anilor, numeroase premii și distincții, dintre care amintim: Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Comandor (1 decembrie 2000), Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler (Franța, 2012), Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Ofițer (România, 2018) și titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „George Bacovia” (2018).