Nu simțiți nevoia să ne oprim?

M-a trăsnit, nu fără motiv, o întrebare: este ”Scufița roșie” o poveste ”politically correct”? Adică, e, nu? Că autorii nu spun nimic despre tatăl Scufiței, ci numai despre mama ei, adică e o single mother mama Scufiței, nu?, adică o femeie independentă, probabil de carieră, de vreme ce își permite să facă plăcinte, cozonaci, să întrețină un copil și o mamă bolnavă.

Dar e un părinte responsabil? Adică de ce trimite copilul ăla singur prin pădure, cu sticle de alcool după el? Și pe maică-sa, femeie în vârstă, doborâtă la pat de boală, de ce o lasă în mijlocul nowhere-ului, plin de lupi și alte lighioane, de ce nu o aduce la oraș, să o țină sub observație, sau măcar să îi angajeze o asistentă personală, care să îi ia temperatura și să îi dea o supă caldă? Și plăcintele alea și cozonacul, plus sticla de vin, cât or cântări, păi cum să pui un copil să care așa greutate într-un coș, de ce nu i-a dat un troler, ceva, sau măcar s-o trimită cu Uber-ul, dacă tot a lăsat-o nesupravegheată, pradă tuturor lighioanelor în două sau patru picioare?

Adică ce e cu femeia asta? O fi pe pastile? Nu i-a recomandat nimeni therapy sau măcar yoga sau un ulei pentru reechilibrare emoțională? Și mâncarea aia, cum s-o lași așa, neacoperită în coș, doar cu un ștergar deasupra, ce e aia?, de ce nu a pus-o în caserole? Sau măcar în niște pungi vidate sau într-o ladă frigorifică.

Păi DSV-ul ce părere are? Păi cum să trimiți unui om bolnav niște mâncare pe care s-au plimbat virușii în bună voie, că a pus Scufița mâna pe plăcinte și cozonaci, fără să se stearga cu șervețele antibacteriene și unde mai pui că s-a urcat și iepurașul ăla în coș, să se fererească de lup, păi, e clar contaminată toată hrana, ce să mai facă bunicuța cu ea, poate doar alcoolul să-i mai fie de folos, dar dacă ia pastile pentru răceală sau gripă, alcool oricum nu poate bea, deci ce logică are femeia aia? Și dacă bunica e bolnavă, de ce expui copilul la pericolul de a face și el gripă, adică de ce o trimiți direct ”în gura lupului” dacă pretinzi că îți pasă? Dar oare îi pasă?

Dar Scufița roșie de ce n-are și ea un nume ca toți oamenii? Adică de ce numești copilul așa, ca și cum ar fi un obiect, nu cumva suferă de vreo traumă, de vreme ce vorbește cu toate animalele? Și maică-sa de ce nu s-a gândit la toate astea? Păi Protecția Copilului ce zice? Oare n-ar trebui luată fetița în plasament și s-o decadă din drepturi pe mamă?

Iar și vânătorul ăla de ce să îl omoare pe lup, păi Protecția Animalelor ce zice? Păi nu e și lupul o ființă vie, cu suflet, n-are și el sentimente, păi cum să-l omori, nene, nu e specie protejată, dacă îi un lup special, care vorbește?

…Nu simțiți nevoia să ne oprim? Nu v-ați săturat de isteria în care trăim? Și de fobiile pe care le punem între noi și viață?

De ceea ce face ”political correctness”-ul din viețile noastre? Dacă răspunsul e ”da”, dacă vă e dor să ne întoarcem la lucruri simple, adevărate, la poveste, la bunici, la valori reale, veniți pe 17 noiembrie, la Teatrul Municipal ”Bacovia”, să vedeți premiera spectacolului ”Scufița roșie”, după Frații Grimm, un spectacol pus în scenă de regizorul Gheorghe Balint, un împătimit creator de poveste, într-o scenografie de basm, marca Tunde Tomos, care transformă în feerie tot ce atinge cu imaginația sa.

Vor da viață păpușilor și vor pune suflet în cuvinte, pe muzica lui Zeno Apostolache Kiss, artiștii păpușari Ilinca Istrate, Andi Andriucă, Marlene Duduman, Mihai Chihaia, Alina Neagu și Giuseppe Torboli. Într-o poveste clasică, pentru a ne trage puțin sufletul, pentru o oră măcar, și a ne scoate ochii din tablete, telefoane, workshop-uri de mindfulness, frici și viață contra cronometru. Pentru a recrea lumea, ca la începuturi, din poveste și din cuvânt.

Laura Huiban