* interviu cu dramaturgul Gabriel Sandu, autorul textului care stă la baza spectacolului ce va deschide stagiunea 2019 – 2020 a Teatrului Municipal ”Bacovia”
Duminică, 8 septembrie, Teatrul Municipal ”Bacovia” vă invită, în deschiderea stagiunii 2019 – 2020, la spectacolul ”Iulia, biata de ea”, de Gabriel Sandu, o premieră absolută ce poartă semnătura regizoarei Irina Crăiță Mândră și a scenografului Cristian Marin și în care își face debutul pe scena băcăuană actrița Alexandra Apetrei.
Textul care stă la baza acestei noi producții a câștigat Marele Premiu ”Valentin Nicolau” la cea de-a V-a ediție a Concursului de Dramaturgie – Monodramă, din cadrul Bacău Fest Monodrame 2018, festival organizat de Teatrul Municipal ”Bacovia”.
Vă invităm să cunoașteți parte din povestea spectacolului premieră ”Iulia, biata de ea”, parcurgând interviul cu Gabriel Sandu, autor al textului premiat și montat, acum în premieră, pe scena băcăuană, la Sala Studio Experiment ”Petru Valter”. Gabriel Sandu (n. 1988) este dramaturg, jurnalist și actor român, cu o activitate profesională recunoscută și premiată în țară și în străinătate. O parte considerabilă din piesele de teatru pe care le-a scris se bazează, după cum mărturisește, pe subiecte investigate anterior în munca sa de jurnalist. Este absolvent al Masteratului de Scriere Dramatică de la Universitatea de Arte din Târgu Mureș.
– Textul tău ”Iulia, biata de ea” a câștigat în 2018 Marele Premiu la Concursul de Dramaturgie – Monodramă, organizat de Teatrul Municipal ”Bacovia”, și, în consecință, este acum montat în premieră absolută pe scena băcăuană. Care este opinia ta despre existența acestei competiții destinată exclusiv monodramelor? De ce o recomanzi și altor dramaturgi?
-E o competiție care e important să existe în continuare, pentru că astfel de ocazii nu sunt tocmai des întâlnite la noi și sunt, în primul rând, o șansă să scrii ceva nou, care va fi citit, lecturat și, poate, premiat. Eu în anul după ce am câștigat, am convins mai mulți oameni pe care-i apreciez să trimită texte și m-am bucurat că au făcut-o și sper că nu le-a părut rău.
-Referindu-te la textele înscrise în concurs în 2019, când ai fost membru al juriului, care ai spune că sunt ”calitățile și defectele” dramaturgilor contemporani? Ce ți-a plăcut și ce ți-a plăcut mai puțin la textele prezente în competiție? Ce sfat ai da oamenilor care scriu sau care doresc să scrie teatru?
-Mi-au plăcut foarte mult textele care simțeam că vorbesc despre ceva ce autorul sau autoarea cunoaște, un ceva intim, care le-a generat gânduri, trăiri, pe care apoi, într-o formă sau alta ni le transmit mai departe sub forma unei monodrame. Textul Mariei Manolescu („Tiadora”, n.m.) și cel al Liviei (Livia Stoica, premiată pentru ”#cum să fii singur și fericit”, n.m.), primele două clasate, mi se par din această categorie, poți să simți că ambele vin din niște frământări reale. Nivelul textelor de anul acesta a fost destul de ridicat, au fost și texte care au fost doar semi finaliste care mi-au plăcut foarte tare și care nu au ajuns în finala de la Bacău. Nu ne-a fost ușor să jurizăm, cel puțin în final am discutat mult până în ultima clipă. Ce nu mi-a plăcut la unele dintre textele citite e că păreau că nu se iau în serios sau că iau la mișto teme importante, au fost vreo două astfel de cazuri pe care le țin minte, însă nimic extrem de flagrant. Un sfat pe care-l dau oamenilor care scriu teatru: să scrie :)
– Întâlnirea cu textul tău ”Iulia, biata de ea”, cu povestea reprezentată în el, poate fi o experiență inconfortabilă pentru o parte din public. Crezi în ideea de teatru ca un adevăr incomod? Crezi că literatura, un spectacol trebuie să genereze o transformare în receptor?
-Eu nu m-am gândit niciodată că povestea din „Iulia, biata de ea” poate fi inconfortabilă pentru cineva din public, însă lecturile cu textul mi-au arătat că da, el poate fi perceput astfel. Pentru mine e surprinzător, pentru că eu trăiesc într-o lume în care nimic din ce e în această monodramă nu mai este o știre, însă lumea în care trăiesc nu e lumea tuturor. Cred că teatrul e un loc de întâlnire în care publicul vine să vadă ce mai gândesc și ce mai simt unii artiști. În cazul meu, e vorba de niște evenimente pe care le-am trăit, o parte direct, o parte indirect, prin experiența unor prieteni, la care m-am gândit și pe care am vrut să le comunic mai departe. Cred că trăirile personajului principal, care experimentează o mare revoltă la un moment dat, pot fi incomode. Însă am încredere în inteligența publicului, oamenii nu vin la teatru doar ca să le fie reconfirmate lucruri pe care le cred deja, ci pentru că vor să simtă ceva. Iar dacă spectacolul are capacitatea să-i facă să simtă, atunci vor depăși gândurile raționale care pun, uneori, bariere.
-Ai atins vreodată ”cenușa unui om ars”? Altfel spus, ”Iulia, biata de ea” e un text inspirat de o experiență pesonală sau o ficțiune construită pe baza experiențelor unor contemporani ai tăi? Care este pe scurt povestea acestui text?
-Este inspirat din mai multe povești reale, din două mai exact, una personală, alta trăită de o prietenă. E un moment important la care am asistat, o incinerare a unei persoane tinere, atee, unde a existat această discuție, dacă ar fi trebuit să-i fie respectată dorința de a nu fi adus un preot. Unii ziceau că da, că e dorința celui care nu mai e să nu fie preot, alții spuneau că nu, c-ar fi trebuit să vină cineva să predice pentru liniștea celor prezenți. Mi-am imaginat un conflict care escaladează și am ficționalizat întâmplarea, așa a ieșit ora pe care o trăiește Iulia din „Iulia, biata de ea”.
-De ce ai scris ”Iulia, biata de ea” și de ce crezi că este necesar că astfel de texte să fie montate, să ”ajungă” la public?
-Pentru că atunci când l-am scris era ceva ce mă preocupa intens, mă durea chiar. Nu scriu absolut nimic care nu mă macină, nici măcar un status pe Facebook, dar barem piese de teatru sau alt gen de texte. L-am scris pentru că la acel moment mă uimise cum și în situații extrem de delicate și dificile emoțional, putem fi fixiști și egoiști. Am vrut să reflectez asta pe scenă și cred că unele reacții mai viscerale la adresa piesei devin tocmai prin ralierea la comportamente ca cele despre care vorbește personajul meu pe scenă, probabil e un efect neplăcut de recunoaștere, pentru că ceva ce te lasă indiferent nu-ți stârnește nicio reacție. Nu cred neapărat că, per se, se schimbă ceva prin teatru, dar în măsura în care spectatorul e înclinat spre a reflecta, cred că poți să ai un impact important dacă spectacolul este bun. De altfel, tema textului meu e importantă și pentru că e nevoie să ne obișnuim că există oameni diferiți de noi pe lumea asta, care nu ne împart valorile și că și ei au dreptul să apară în spectacole la teatru, așa cum apar toți ceilalți, și că asta nu e niciun fel de „propaganda” sau, mă rog, ce alte prostii se mai spun când se montează un text mai nenormativ.
– Dacă ți-ai pune în scenă propriul text, ce indicații i-ai da actorului, în calitatea ta de regizor, ca să-l ajuti să se ”împrietenească” cu personajul principal din ”Iulia, biata de ea”, în cazul în care situația ce trebuie redată îi este străină?
– Eu am început deja să-mi pun în scenă propriile texte, în această toamnă urmează să am premiera la București cu „Uitasem”, un text cu care am câștigat anul trecut un alt concurs de dramaturgie contemporană, Focus Plus, la Satu Mare. Am făcut mulți ani actorie, deci relația mea cu actorii cu care lucrez va fi întotdeauna de o anumită natură, pentru că știu exact prin ce trec, ce simt, ce gândesc și încerc să le spun lucrurile pe care aș fi vrut și eu să le aud atunci când jucam și poate că nu avea cine să mi le spună. Dacă actrița care ar interpreta-o pe Iulia nu ar avea o experiență a pierderii similară cu a personajului, aș face exerciții cu ea, prin care ne-am cunoaște mai bine și prin care aș înțelege ce anume din ceea ce a trăit deja îi poate folosi ca o conexiune cu personajul. Dacă actrița nu este extrem de tânără, e aproape imposibil să nu găsească un corespondent în viața personală, poate nu la același nivel al intensității, dar oricum. De genul ăsta de experiențe nu prea suntem iertați niciunii. :)
– Ai pus anumite condiții regizoarei, actriței, scenografului, în legătură cu montarea piesei ”Iulia, biata de ea”?
-Deloc. Eu am propus-o pe Irina (regizoarea Irina Crăiță Mândră, n.m.) pentru a face acest spectacol și am toată încrederea în ea. Ea a regizat și lectura textului în anul când am câștigat și știu că l-a înțeles și simțit. Am avut multe discuții înainte să se apuce de lucru și sunt sigur că o să facă ceva bun.
– Care este, în opinia ta, responsabilitatea dramaturgilor contemporani în raport cu societatea în care trăiesc? Au sau nu o astfel de responsabilitate?
-Cu siguranță avem o responsabilitate, pentru că noi reprezentăm pe scenă oamenii de astăzi și e important modul în care alegem s-o facem, e important s-o facem fără stereotipuri, fără clișee. Felul în care reprezentăm societatea cred că poate genera și mai mult o asemenea societate. E o discuție importantă și amplă. În toamna asta mă apuc de o cercetare doctorală, iar asta este una dintre temele care mă preocupă, sper să am niște concluzii relevante la finalul ei sau dacă nu concluzii, măcar idei.
-Despre ce vorbește în esență textul tău ”Iulia, biata de ea”?
-„Iulia, biata de ea” vorbește despre pierdere, despre ce se întâmplă atunci când dispariția unui om apropiat se insinuează în viața unor tineri și a rudelor acestuia, rămase confuze, despre puterea acceptării celuilalt, despre lucrurile care ne aseamănă mai mult decât cele care ne despart, despre impactul pe care tradițiile din societate îl au în momente delicate ale vieții noastre și rolul acestora în lumea de azi.
Interviu realizat de Laura Huiban
