Sfatul celui mai de sus
S-a petrecut pe 30 ian. a.c. De la ora 8 un post de televiziune din Capitală anunţa pe crowl moartea unui tânăr chinez îndrăgostit de Eminescu. Atât mi-a trebuit: am rămas în faţa micului ecran până spre ora 12, când în sfârşit a fost prezentată pe larg (vorba vine, pentru că totul a durat puţin peste un minut) ştirea despre tragica dispariţie a lui Yuguo Yin, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Aşa se face că a trebuit să asist la conferinţa de presă organizată de Ministerul Sănătăţii, în cadrul căreia s-a dat verdictul: România se confruntă cu o epidemie de gripă. Am notat două enunţuri: „Epidemia are şanse să se termine mai repede cu condiţia ca populaţia să fie compliantă” şi, în final, îndemnul specialistului: „Să fim complianţi!” S-a mai vorbit, între acestea, şi despre complianţă, termen pe care l-am bănuit de largă cuprindere, dar destinat altora.
Ruşine? Nu!
Mărturisesc: până în penultima zi a lui ianuarie 2019 eu nu am auzit de cuvântul respectiv. Speriat nu atât de epidemie cât de necunoscutul din spatele barbarismului (aşa se numeşte un cuvânt inutil într-un anumit context), mă reped la prietenul românului în situaţii de acest fel: DEX-ul (2016). Nu găsesc compliant, dar dau de mama lui: complianţă şi citesc: „Mărime care indică gradul de elasticitate al unui sistem mecanic”. Atât! Deschid Micul dicţionar academic, care este tatăl DEX-ului, şi găsesc aceeaşi definiţie şi nimic mai mult. Ba aflu ceva: complianţa este un neologism înregistrat în DEX2, din 1998. Adjectivul compliant nu apare nici aici, dar e dreptul vorbitorilor de a-l deriva de la substantiv, după modelul constant, evident (de la constanţă, evidenţă). M-am reabilitat în propriii ochi: termenul e din mecanică şi a fost închiriat (nu împrumutat) pentru a rezolva o situaţie de forţă majoră.
Ce spun medicii
„Da, există termenul, odată cu opusul lui: noncompliant, adică neconform (cu ceva)”, ne-au răspuns cei din domeniul sanitar. Ca să aflu mai multe, merg la Biblioteca Universităţii „Vasile Alecsandri” şi deschid Dicţionarul medical (I, A-H, Buc., Editura Medicală, 1969). Mă aleg cu o explicaţie pur tehnică, cum e şi firesc, dacă avem în atenţie destinatarul: „Variaţie de volum toracopulmonară […], exprimată în litri/cm H2O”. Mai aflu că complianţa poate fi statică sau dinamică.
Deci e un neologism
Da, dar nu aşa de nou. Florin Marcu şi Constant Maneca, cei mai cunoscuţi autori ai dicţionarelor de neologisme, nu-l înregistrează în 1966, ci în 1978, la ediţia a III-a, când adaugă şi puişorul lui: „compliant,-ă adj., maleabil [,] ascultător, supus” (virgula dintre croşete ne aparţine). Pentru complianţă, ni se dau sinonimele „acord, supunere, ascultare, conformare comportamentală” şi „adeziune a bolnavului la mijloacele terapeutice necesare ameliorării stării sale de sănătate” (Marele dicţionar de neologisme, 2008, de Fl. Marcu).
Anglicism ori franţuzism?
Deşi ni se dă etimon francez, informaţia nu se confirmă: marile dicţionare din 1959 până în 1997 nu-l înregistrează. În schimb îl găsim în cele anglo-saxone: „compliance: accordance; cooperation or obedience [COMPLY + -ANCE]” şi în combinaţii: „with the compliance of/cu acordul”.
De unde nemulţumirea noastră?
S-a văzut, probabil, din cele de până aici: dacă trimişii Ministerului, îngropaţi între microfoane, ar fi spus o dată măcar ce înseamnă să fim complianţi în faţa gripei, ne consideram cu adevărat ocrotiţi, adică informaţi. Obiectul Ministerului Sănătăţii sunt şi pacienţii, nu doar personalul medical.
