Intelectualii rafinati au luat in derâdere sloganul „Nu ne vindem tara”, cu care defilau muncitorii in zilele confuze de dupa Revolutie.
Laolalta cu politicienii educati de ONG-urile vestice, fundatiile si asociatiile finantate de elitele politice occidentale, au pretins ca trebuie sa lasam calea libera capitalului international, ca trebuie sa cedam pe un pret cât mai mic toata economia si resursele naturale pentru ca acesta e mersul. Ca trebuie sa fim moderni in viziune, nu retrograzi si ignoranti.
Si, pe nevazute si negândite, am ramas fara mai nimic. Nu ne-am vândut tara, am dat-o chiar pe degeaba. Pe nimic. Si efectele s-au vazut. Nu doar ca am ajuns la o saracie lucie dar am ajuns sa fim si datori. Si asta nu este totul, dar exploatarea resurselor incepe sa ne lase si fara tara.
Taierea fara masura a padurilor de catre „investitorii straini” ne-a lasat nu doar cu muntii dezgoliti, ci si cu o mare problema ecologica. Si cu costuri anuale tot mai mari pentru remedierea pagubelor facute de inundatii.
Afacerea padurilor este, daca vreti, un preludiu la afacerile mai mari din zilele noastre, cu aurul si gazele de sist. Caci, dupa ce investitorii isi vor fi terminat treaba, ne vor lasa pe noi sa platim oalele sparte.
