27 noiembrie 2024

Nu e vorba doar de Ucraina

Conflictul din Ucraina nu este doar despre Donbass, ruși și Marea Neagră. Ucraina este doar un pretext în confruntarea dintre Eurasia și Oceania. Miza este Europa.

Să nu uităm că, în ianuarie 2022, Serghei Lavrov a prezentat cerințele Rusiei: retragerea NATO în granițele din 1997.  Într-o conferință de presă, Lavrov a fost întrebat despre România și Bulgaria: «Ce va însemna pentru Bulgaria și România cererea Rusiei ca NATO să revină la cadrul din 1997? Vor trebui să părăsească NATO, să elimine bazele americane de pe teritoriul lor sau altceva?».



Ministrul rus de externe a răspuns: «Ați menționat una dintre pietrele de temelie ale inițiativelor Rusiei. A fost prezentat în mod deliberat, cu cea mai mare claritate , pentru a evita orice ambiguitate. Vorbim despre retragerea forțelor, echipamentelor și armelor străine, precum și despre luarea altor măsuri pentru a reveni la configurația pe care o aveam în 1997 în țările non-NATO . Aceasta include Bulgaria și România.»

Dar, discuții recente prin zona rusească admit că Moscova vrea chiar mai mult: retragerea trupelor americane din Europa și înlocuirea actualilor lideri subordonați SUA cu lideri naționali independenți. Eventual reformarea UE pe principii suveraniste.  Rusia consideră că, chiar dacă va învinge pe front iar Ucraina va deveni un teritoriu de 10 milioane de locuitori în jurul Kievului, NATO va continuă să maseze trupe și arme la frontiere. Prin urmare, flancul vestic al Rusiei va fi în pericol permanent. Ținta Moscovei va fi, deci, eliminarea amenințării NATO și reformarea UE astfel încât să nu mai aibă grija unui atac din Vest.

Asta ar însemna, însă, ca tot eșafodajul politic din România să fie aruncat în aer. Pentru că nu doar bazele americane de la Deveselu și Kogălniceanu pun probleme ci toată construcția politică românească subordonată intereselor SUA.

 

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014