Până la un punct am sperat că victoria în alegeri a lui Donald Trump va schimba ceva esențial în politica mondială, că va fi acel punct de inflexiune care va marca sfârșitul politicii de dezbinare și începutul unei ere a colaborării între națiuni. S-a dovedit rapid că mai e mult până departe.
Actualul președinte american agită apele sperând că va speria peștii, însă, nu reușește decât să enerveze crocodilii. Din nefericire, România a căzut sau a fost aruncată în groapa cu lei. Am citit interviul acordat de Liviu Dragnea agenției Associated Press și, după ce afirmă – lucru de bun simt, dealtfel – că România e îngrijorată de conceptul unei Europe cu două viteze, președintele PSD a declarat că sprijină decizia preşedintelui Donald Trump de a reimpune sancţiuni Iranului.
De ce? „Statele Unite nu s-ar fi retras din acest acord fără să aibă informaţii foarte serioase”, spune el. Cu alte cuvinte, România se aliniază din nou fără să pună întrebări în spatele SUA, la fel ca la invazia Irakului, când americanii prezentau „dovezile” că Saddam are arme nucleare.
Ambasadorul SUA a venit în Bacău să ne promita că s-ar putea să încasăm și noi câteva dintre firimiturile contractelor de înarmare pentru F16 și sistemele Patriot. „Hans Klemm, s-a declarat încântat că România este interesată de sisteme de apărare americane şi a reiterat declaraţia preşedintelui Donald Trump, că ţara noastră este un model pentru statele membre NATO, după ce a alocat 2% din PIB pentru apărare”, spun agențiile.
Până la un punct nu e nici o problema că suntem alături de SUA. În definitiv avem o lungă tradiție de colaborare cu Washingtonul, încă de pe vremea când România intermedia între SUA și Vietnam sfârșitul conflictului sau pe când Ceaușescu trimitea americanilor tehnică militară rusească pentru a fi studiată.
România are o poziție geostrategică destul de complicată și are nevoie de garanții de securitate. Dar, una este să fii aliat cu SUA în cadrul NATO și alta este să-ți faci de treabă și să te bagi în tot felul de conflicte care nu au legătură cu România. Nu spun de Afganistan unde militarii români mor pentru o cauza care nu este a lor, spun despre Iran, cu care nu avem nimic de împărțit și care, oficial, colaborează destul de bine cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), singurul organism îndreptățit să afirme dacă o țară are sau nu un program nuclear.
Iar inspectorii AIEA spun că Iranul nu are așa ceva după 2009. Desigur, alta e problema cu Israelul, care nu a permis niciodată inspectorilor Agenției să facă vreo verificare pe teritoriul său; deja asta e altă poveste. Pe de altă parte, România bagă bani – și nu puțini – în tehnică militară depășită sau ineficientă (la finele lui martie, revista Foreign Policy publica articolul „Patriot Missiles Are Made în America and Fail Everywhere”, despre insuccesul sistemelor Patriot saudite de a intercepta rachetele yemenite). Mai putem aminti și de nebunia cu mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim ca să ne dăm seama că, încercând să fim pe placul lui Trump, ne distrugem relațiile cu vechi parteneri din lumea arabă.
Ne încăpățânam să repetăm episodul iugoslav.
