22 decembrie 2024

Nu e bine, domnule primar!

Promisiunea actualului primar al municipiului Bacau din campania electorala din primavara anului trecut, intarita si la sfârsitul lunii decembrie 2012 de a nu creste taxele si impozitele locale in 2013 nu este cea mai mare minciuna aruncata in ochii bacauanilor in cei noua ani de când, tot prin minciuni, a câstigat alegerile Romeo Stavarache. Un mic inventar ne arata ca minciunile au devenit program de administrare a orasului, de pacalire a oamenilor nu numai când merg la urne, ci in fiecare zi. Va mai amintiti de farmaciile economat din prima campanie? Sigur va amintiti, deoarece le-ati asteptat mult si bine; si puteti sa le mai asteptati. Si a mai zis ca pâna la sfârsitul anului 2012 vor fi asfaltate toate strazile, stradutele si ulitele din oras. Cu aceasta gugumanie a mai câstigat un rând de alegeri. Sa vedem când trebuia sa fie finalizat Spitalul Municipal: pe la mijlocul anului trecut, scria mare pe un afis electoral. Dar analizele gratuite de când ar fi trebuit sa beneficieze bacauanii? Din toamna lui 2012, nu? Cu ce bani ar fi trebuit sa fie finantat? Cu banii de la Guvern, cu banii de la Tariceanu, cu bani europeni, se lauda edilul. Pâna la urma si aceasta promisiune s-a dovedit o minciuna sfruntata, spitalul se construiste cu banii din impozite si taxe locale. S-a laudat ca aduce apa de la Valea Uzului, in conditiile in care proiectul, documentatia si finantarea au fost finalizate de administratia Sechelariu. Daca ar fi sa-l credem pe Stavarache, Bacaul ar fi trebuit sa aiba finalizata deja Soseaua de centura. N-a fost sa fie nici de data aceasta. La fiecare patru ani ni se promite ca vom avea un oras curat, european, de toata frumusetea. Va amintiti? Daca nu, intrati de site-ul primariei si puteti citi aceasta promisiune. Ca doar promisiune a ramas, ridicata la rang de minciuna. De aceea cred ca nu ar trebui sa va mire ca Romeo Stavarache a decis sa mareasca taxele si impozitele cu 16 la suta, face parte din politica dumnealui de administrare, de a dialoga cu cetatenii. Si, stati linistiti, mandatul nu-i gata, mai are trei ani la dispozitie pentru a ne mai ferici si cu alte… promisiuni. Pâna atunci, treceti pe la Administratia Financiara. Aveti de plata cu 16 la suta mai mult decât in anul trecut. Mi-e si frica sa va spun ca ar fi o reducere cu 10 la suta daca platiti pâna la 31 martie. Daca…



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img