Nou cuvânt în dicționar: GREVĂ. De la începutul războiului din Ucraina, românii care citesc Telegramul rusesc cu Google Translate au introdus un cuvânt nou în limba română. De fapt, cuvântul e vechi, sensul este nou. Știm ce este greva – o oprire a lucrului în semn de protest. Noul sens al grevei este cel de atac, lovitură. „A fost o grevă cu rachete… grevele cu rachete au afectat… în urma grevelor au fost uciși…” Totul pornește de la o eroare în Google Translate. În engleză, STRIKE are și sensul de grevă și pe cel de lovitură (între altele). Presupun că nu există o traducere ruso-română directă, ci prin intermediul englezei, de unde și confuzia dintre sensurile cuvântului.
Am vorbit, mai de mult, despre o carte – ‘Când armele vorbesc’ – care imagina acum vreo 10 ani un război între Ucraina și România. Pe scurt, un dictator ucrainian încearcă să distragă atenția de la problemele economice al țării și decide să invadeze România. Cartea prezintă lupta eroică a bravei armate române cu invadatorii și, evident, România câștigă cu sprijinul SUA. Ce e interesant este că multe episoade din carte își găsesc corespondentul în recentele evoluții din Ucraina. Are loc o mare bătălie între flotele celor două țări: România trimite o momeala formată din elicoptere care să distragă atenția navelor ucrainene, în timp ce avioane cu rachete antinavă zboară sub radar și atacă flota inamică pe la spate. Va amintiți cum au scufundat Moskva? România nu are elicoptere de transport, așa că închiriază de la SUA, le schimbă marcajele și le folosește ca să evacueze trupele prinse într-o încercuire în Dobrogea. Ne sună cunoscut conceptul de închiriere de armament? România folosește etnicii români din Ucraina pentru acțiuni de spionaj și diversiune. China atacă Taiwanul, șefii serviciilor secrete românești sunt asasinați, explodează mașini capcană, etc. Ne sună cunoscut, nu?!
Dacă o să scoateți puțin capul peste gard, o să aveți surpriză să vedeți că ulița e plină cu găini fără cap, care aleargă de colo-colo, ciocnindu-se unele de altele. Liderii noștri politici, autoritățile, formatorii de opinie încep să realizeze că rămân fără opțiuni. Că toată șandramaua se dărâma și ei nu au altă cale de salvare decât să încerce să țină cosmelia pe umeri. De aici toată zvârcolirea, propaganda, ideile crețe care apar în fiecare zi. O, nu. Nu vă gândiți că băieții se tem de o revoltă a poporului. Poporul doarme bine, chiar sforăie. Schimbarea va veni din exterior. Desigur, cu costurile de rigoare. Economice și umane. Asta nu se mai poate evita, toate podurile au fost arse. Ce se mai poate evita este forța impactului. Dar liderii noștri nu par a se gândi la măsuri care să atenueze lovitura. Care va veni. Tic-Tac!
Băieții de la Poliția Animalelor au mai dat două amenzi de câte 50 de milioane unor oameni care nu au vrut să-și castreze câinii. Unii vor spune că așa e legea, trebuie să ne supunem. În afară de faptul că amenzile sunt exagerate și nu vor fi plătite vreodată, legea nu este deloc perfectă și nu prevede excepțiile necesare. La o anumită vârstă a animalelor, anestezia poate fi foarte periculoasă. Și, în dulcele stil românesc, nu răspunde nimeni. Pentru că înainte să fie sterilizat animalul, proprietarul trebuie să semneze că știe că pot există probleme și-și asumă responsabilitatea. Și uite-așa te trezești că dimineață îl ai pe Lăbuș în curte și seară trebuie să-l îngropi pentru că „așa zice legea și trebuie să ne supunem!”…
«Io, Mircea Voievod»… Există o întreagă galaxie de explicații pentru ce ar însemna acel „Io”. Iorga spune că vine de la Ioan, întrucât deasupra literei „o” se află un semn care evidenția faptul că era vorba de o prescurtare. Acel Ioan ar fi Ioan Asan, împăratul Țaratului bulgaro-român, iar voievozii români ar fi folosit acel „Io – Ioan” cum au folosit împărații romani numele de „Cezar” de la Iulius Cezar, adăugându-l numelor lor. Cert este că tradiția acelui Io românesc vine odată cu instaurarea cancelariilor slavone la curțile românești, unde-și găsesc adăpost sârbii și bulgarii rămași fără loc de muncă, în urma cuceririlor otomane. Totuși, „Io”, la sudul Dunării este mai vechi decât Țaratul româno-bulgar și se presupune că ar veni din greacă, Ioan însemnând „cel ales de Dumnezeu”, un titlu care era acordat de împărații bizantini.
