Mai sunt 11 zile până la deschiderea secţiilor de votare. Românii sunt chemaţi să-şi aleagă parlamentarii, deputaţi şi senatori, astfel că agenda publică a devenit un bazar, un maidan gălăgios, infectat de lozinci şi atacuri mizerabile la adresa competitorilor. Tipic românesc, nimic nu s-a schimbat.
Pospai de idei şi promisiuni pe ici pe colo, în rest, vedeţi, auziţi doar gălăgie, injurii, jicniri, acuzaţii fără acoperire, ameninţări grave, care po fi încadrate în mai multe articole din Codul Penal naţional şi internaţional. În tot acest balamuc au fost atraşi şi alegătorii, care îşi descarcă frustrările, nemulţumirile, îşi manifestă simpatiile sau dispreţul, folosind acelaşi limbaj.
Nu-i chiar o noutate, însă am tot sperat că ne tratăm, că, în România, se va face o altfel de politică, modernă, elegantă, obiectivă, cu respectarea Constituţiei, bazată pe argumente şi proiecte. Anii trec şi politica continuă să aibă aceeaşi faţă hidoasă. De la 18 ani am fost la toate sesiunile de vot, mi-am îndeplinit conştiincios datoria de cetăţean, însă pentru 6 decembrie încă nu am decis ce voi face, sunt la rubrica nehotărâţilor, nu a reuşit nimeni să-mi câştige inima şi mintea şi 2) urăsc modul de prezentare, urăsc vocabularul degradant folosit de cei mai mulţi dintre candidaţi.
Mi-aş fi dorit, dacă nu un partid, măcar un candidat cult, inteligent, educat, serios, cinstit, drept, moral, plusez şi spun şi deştept, să-i zbârnâie mintea, curajos, independent în gândire, şcolit şi plimbat un pic prin lume, patriot, harnic, onest şi realist, de viţă sănătoasă, de familie bună, să nu calce de două ori într-un loc, să aibă, ca la americani, bani în cont, certificat de la doi medici, să dea Bună ziua, să-şi scoată pălăria când intră în biserică şi în şcoală. Nu cer prea mult, dar dacă există vreunul pe buletinul de vot cu acest portret, îi promit votul meu.
