Zilele trecute, Deșteptarea a (re)publicat un text scris de Ștefan Olteanu și intitulat „Un prim popas în noua sală a sporturilor”. Apărut prima oară pe 28 decembrie 1974, în Steagul Roșu, articolul are, firește, textura epocii. Dar ca mai toate rândurile așternute de nea Fănică, îți merge la inimă. Are prestanță și competență, acuratețe și căldură. Prestanță și competență:
„Edificiul sportiv- mai mult decât oricare altul- oferă arhitectului posibilități largi: masă, întindere la spațiu, dimensiuni mari, o generoasă invitație la risipă de fantezie creatoare… și toate acestea, împreună, vor releva puternic noua construcție în cadrul urbanistic al peisajului. Noua sală a sporturilor din municipiul Bacău magnetizează privirile încă de departe și arcul său dublu parabolic- unicat între construcțiile de acest gen- poate fi zărit de sus, de la Motelul «Măgura», sau de pe nu mai puțin zvelta pasarelă…”.
Acuratețe: „Acolo, jos de tot, e fixată la mijloc plasa pentru jocurile de volei, dar zărești- spre capete- semicercurile sportului care ne-a adus patru titluri de campioni ai lumii. Măsori din ochi dimensiunile și constați- cu o mândrie pe care nu o poți ascunde- că este loc suficient pentru oricare sport de sală, la nivelul celor mai exigente competiții de amploare”.
Căldură: „Pentru că vor evolua aici, la Bacău, cei mai buni sportivi pe care-i are, spre gloria lui, sportul românesc. Și dacă va fi fixată cândva, într-un anume loc al sălii, o placă având gravate pe ea numele câștigătorilor de competiții, vom întâlni aici, fără îndoială, numele handbaliștilor Gațu, Penu, Odae, Tase, ale gimnastelor Nadia Comăneci, Gabriela Trușcă, Teodora Ungureanu, ale atâtor și atâtor mari sportivi, cunoscuți pe toate meridianele lumii”.
Au trecut aproape 50 de ani de atunci. S-ar zice că Sala Sporturilor, devenită între timp, mai degrabă în mod arbitrar, și „Narcisa Lecușanu” (singurul nume care și-a găsit loc pe o placă, apropo de remarca-sugestie a lui nea Fănică Olteanu), și-a făcut… veacul. Sau măcar jumătatea de veac. Ar fi nedrept să spunem că a devenit o ruină. Nicidecum: ea este funcțională. Încă.
Dar ne-am fi așteptat ca în 2023 (și chiar mai devreme), Bacăul să aibă o nouă Polivalentă. Citind și recitind textul patriarhului presei sportive băcăuane, îți pui întrebarea: cum de atunci se putea și acum nu? Răspunsul este o supă în care se amestecă, laolaltă, comunism, capitalism, democrație și post-democrație și prin al cărei strat de zarzavat vezi cum profesorul de azi este mult mai la fund decât șusterul de ieri.
Și pentru că nu-i dai de capăt, te mulțumești cu morala desprinsă dintr-un scurt dialog purtat de un cuplu, duminica trecută, pe treptele Sălii Sporturilor „Narcisa Lecușanu”, înainte de meciul de handbal dintre CSM Bacău și CSU din Suceava. El: „În ce hal a mai ajuns și sala!”. Ea: „Zi mersi că o avem și pe asta”. Și zicem; se pare că e tot ce putem face.
