15 noiembrie 2024

Noua realitate

Prin adolescență, mare pasionat de SF fiind, am citit o carte numită „Povara cunoașterii”. După milioane de ani, Pământul iese dintr-un câmp de energie care, de prin Cretacic, făcuse ca toți conductorii să devină mai buni izolatori. Intrarea în acel câmp omorâse toate ființele înzestrate cu neuroni; după milioane de ani de evoluție, vietățile au reușit să se adapteze. Odată cu ieșirea din acel câmp, însă, toate formele de viață înzestrate cu gândire au cunoscut o explozie a inteligenței; oamenii au devenit mai deștepți de cinci ori, cu efecte decisive asupra constructului social: idioții au devenit genii iar geniile au ajuns la nivele ale cunoașterii la care nici nu visaseră. Nu toată lumea a suportat, însă, această schimbare, dar e mai puțin important. Ce e mai important este că romanul a fost scris în 1954, perioada în care SF-ul era, încă, în perioada sa utopică.

Astăzi, însă, am spune că asistăm la un fenomen invers. Parcă dintr-o dată intreagă planetă a intrat într-un câmp energetic care blochează activitatea neuronală. Lumea a devenit mai proastă aproape peste noapte. La începutul anului scriam despre cursul de istoria artei de la Universitatea Yale care a fost anulat pentru că s-au plâns unii că erau prea mulți pictori și sculptori albi. „Cursul este rasist”, au decretat comisarii culturali. Și a fost anulat. Ce contează că antichitatea greco-romană a fost o epoca în care s-au pus bazele culturii universale?! Tot în fantastica țară a oamenilor liberi, niște profesori au decis că matematica și algebra, în special, sunt rasiste. Pentru că bazele au fost puse de oameni albi, nu de oameni de alte culori. Și nu e bine să le spui că asta este istoria și nu poate fi schimbată. Pentru că o să descoperi că devii brusc invizibil pentru toți angajatorii și, în al doilea rând, că istoria poate fi și chiar este schimbată. Nici bine nu s-au stins ecourile acestui scandal că a apărut altul: gramatica este rasistă! Pentru că albii știu să o folosească, negrii, nu. Sau ceva de genul asta.



Ce este mai interesant este că nu poți, nu ai voie să contra-argumentezi la idioțeniile astea. Dacă o faci, poți să spui adio carierei și vieții liniștite. O să descoperi cum activiști despre care nu știai că există te iau în colimator și numele îți apare peste tot alături de eticheta „rasist”. Și dacă ai pusă această eticheta, pățești că în povestirea lui Ray Bradbury – Să vezi omul invizibil, în care oamenii erau pedepsiți să devină de nevăzut. Desigur, nu deveneau invizibili, ci purtau un stigmat care le interzicea celorlalți să arate că i văd, să între în contact cu ei sau să le vorbească.


Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014