12 noiembrie 2024

PSD a anunțat că nu va vota propunerea primarului Cosmin Necula

Noua organigramă a Primăriei Bacău face valuri

Joi, în ședința Consiliului local Bacău se va discuta noua organigramă a municipalității, care a fost pregătită în ultimele două luni de specialiștii din Primărie pentru a pune documentul în concordanță cu noul Cod Administrativ.

Conform celor declarate de primarul Cosmin Necula, principalele modificări se referă la transferul a 62 de persoane către Direcția de Servicii Publice și Agrement prin desființarea unor posturi din alte direcții.



O altă noutate o reprezintă înființarea unui serviciu de Învățământ în cadrul Direcției de Dezvoltare, care se va ocupa cu gestionarea structurilor de educație din oraș.

Un serviciu nou înființat este și cel de Tineret și Relații cu Publicul, care se va ocupa de programele pentru tineri, gestionarea Centrului de Tineret dar și de Centrul de Informare pentru Cetățeni și de programul de digitalizare a primăriei.

Recomand consilierilor locali un vot pozitiv pentru că aceste schimbări sunt menite să aducă un plus de sustenabilitate serviciilor oferite de Primărie.
Cosmin Necula,
primarul municipiului Bacău

Municipalitatea băcăuană are, în prezent 690 de angajați, din care 365, după nouă organigrama, la Serviciul de Spații Verzi. Primarul Cosmin Necula spune că au fost optimizate unele servicii, mai ales că, în anumite cazuri, atribuțiunile au fost delegate către Societatea de Servicii Publice și nu se mai justifică existența unor servicii paralele în Primărie.

El a dat exemplu cazul Direcției de Drumuri, care a fost desființată iar angajații de aici au ajuns la serviciile care se ocupă cu monitorizarea traficului, de școli sau de patrimoniul orașului. La fel, fosta Direcție de Patrimoniu a fost deființată urmând ca atribuțiunile să fie preluate de Direcția Juridică, Direcția Economică și de Direcția Administrativă.

PSD se va abține de la vot

Consilierii locali aiPSD se abțin de la votarea organigramei Primăriei, a majorării prețului la căldură în prag de iarnă, a adiționării contractului de salubrizare și vor cota împotriva achiziționării unui nou sediu pentru Primărie”, a anunțat partidul într-o postare pe Facebook.

„Consilierii PSD se abțin de la votarea organigramei Primăriei Bacău – nu aprobăm în ultimele 6 luni de mandat ceea ce trebuia să schimbam în primele 6 luni de mandat, așa cum am anunțat încă din campania electorală din 2016. Apreciem că sarcina și oportunitatea elaborării unei noi organigrame trebuie să revină următoarei conduceri a Primăriei, oricare ar fi ea, care să-și materializeze viziunea administrativă în acord cu propriile obiective vizate”, se arata in comunicatul PSD.

Consilierii PSD se abțin de la aprobarea majorării prețului gigacaloriei în plin sezon rece, fapt ce ar conduce la o căldură mai scumpă pentru băcăuanii branșați la sistemul public de termoficare.

PSD a anunțat că se abține și de la votarea proiectului privind aprobarea unui nou act adițional la contractul cu operatorul de salubrizare și propune organizarea unei dezbateri publice transparente privitoare la consecințele noilor reglementări în domeniul gestionării deșeurilor.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014