28 decembrie 2024
ContrasensNoua "normalitate"

Noua „normalitate”

În ultimele decenii, termenul „normalitate” a devenit din ce în ce mai irelevant în discuțiile despre politică. Politica modernă a evoluat într-un joc de putere dur și adesea fără scrupule, în care riscurile sunt mari și mizele, și mai mari.

Politicienii sunt conștienți că pierderea puterii nu înseamnă doar o simplă retragere în umbra opoziției, ci poate implica și consecințe juridice severe, cum ar fi deschiderea unor dosare penale și inițierea de procese.



Această dinamică a transformat arena politică într-un câmp de bătălie în care creativitatea și adaptabilitatea sunt esențiale pentru supraviețuire și succes.

Am văzut la noi în țară cum s-a pregătit terenul. Între altele, România a fost, se pare, un poligon de încercări în multe domenii, inclusiv în manipularea maselor. Am văzut atmosfera otrăvită în care cetățenii incitau la uciderea celor de alte opinii cu ei, la măcelărirea politicienilor de altă culoare și chiar la atacuri de stradă asupra unora mai ghinioniști. Instigarea se făcea la vedere, pe rețelele sociale, în presă, fără ca cei care ațâțau publicul să se teamă de repercusiuni.

Jurnaliști, influenceri, politicieni, intelectuali și alte figuri publice au contribuit la inflamarea publicului, alimentând o stare de furie și apeluri la violență. În cele din urmă, aerul politic a devenit atât de otrăvit încât a devenit irespirabil pentru oricine nu împărtășea aceeași viziune extremă.

Același scenariu a fost replicat și în Statele Unite, avându-l pe Donald Trump ca țintă. Publicul american a fost constant îndemnat să-l urască pe Trump, să-l vadă ca pe sursa tuturor problemelor personale și colective, iar eliminarea sa era văzută ca soluția magică pentru un viitor mai bun. Această logică simplistă a funcționat, deoarece masele preferă soluțiile clare și rapide, fără a se complica cu nuanțe și detalii complexe.

După tentativa de asasinat asupra lui Trump, s-a văzut clar regretul în comentariile unei importante părți a societății. Regretul pentru că tentativa nu a reușit. Acesta este rezultatul anilor de inoculare a urii, ajungând într-un punct în care argumentele raționale au fost înlocuite de violență.

Această tendință nu este limitată doar la România și Statele Unite. Politicieni din întreaga lume, cum ar fi Shinzō Abe în Japonia, Imran Khan în Pakistan, Robert Fico în Slovacia, Ebrahim Raisi în Iran și alții, au devenit ținte ale violenței politice. Toți au în comun faptul că reprezintă curente tradiționaliste care încearcă să conserve valorile culturale și sociale ale societăților lor.

Termenul „normalitate” a devenit anacronic în contextul politicii actuale. Jocul politic a devenit unul periculos și imprevizibil. Manipularea maselor, incitarea la ură și violență sunt noile realități cu care politicienii trebuie să se confrunte. Acest fenomen global sugerează că, în loc de normalitate, ar trebui să ne așteptăm la un peisaj politic din ce în ce mai volatil și conflictual în anii ce vor urma.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img