8 septembrie 2024
ActualitateNotarii au oferit consultanță gratuită de „Ziua porților deschise”

Notarii au oferit consultanță gratuită de „Ziua porților deschise”

Zeci de băcăuani s-au îndreptat, ieri, către birourile notarilor publici din județ pentru a solicita consultații gratuite pe teme notariale diverse. Totul s-a desfășurat în cadrul acțiunii „Ziua porților deschise”, derulată la nivel național în cadrul tuturor circumscripțiilor județene din țară.

Astfel, la nivel de județ, s-au implicat nu mai puțin de 14 notari, afiliați la Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR).

Băcăuanii au dorit să afle răspunsuri la probleme legate de moșteniri, vânzări de terenuri, construcții și apartamente, partaje succesorale, divorțuri, partaje între soți în timpul căsătoriei, acte necesare pentru înstrăinări etc.

Totodată, aceștia și-au arătat interesul față de întocmirea contractelor pentru întreținerea persoanelor în vârstă, în special a pericolelor care rezultă din aceste contracte, primind sfaturi pentru încheierea sau neîncheierea unor astfel de contracte.

„În mai multe cazuri, s-au solicitat chiar și relații de natură avocățească, cum ar fi, de exemplu, cele pe care părțile le-ar folosi într-un eventual proces în instanță, cazuri în care, evident, notarii s-au abținut, sugerându-le, totodată, necesitatea angajării unui apărător avocat”, a spus Ștefan Isachi, șeful Camerei Notarilor Publici Bacău – Neamț.

Interesant de amintit faptul că neașteptat de mulți băcăuani au fost interesați să afle mai multe despre convențiile matrimoniale.

„Acestea sunt înțelegeri pe care le fac soții în privința regimului juridic al bunurilor după încheierea căsătoriei. Când doi tineri se căsătoresc, prima întrebare care li se pune este legată de acest aspect al bunurilor, adică vor fi supuse regimului comunității – 50 % la 50 %, al separației – ce-i al tău e al tău – sau regimului comunității convenționale, introdus de-abia din 2011, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil.

Or, noua lege prevede că, la un an de la data căsătoriei, soții au dreptul să meargă la notar pentru a încheia o convenție prin care hotărăsc care va fi regimul bunurilor dobândite în viitor”, a mai punctat Ștefan Isache.

Camera Notarilor Publici din Bacău este o organizație profesională care reunește peste 100 de notari publici din raza județelor Bacău și Neamț.



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img