Norocosul, ghinionistii si Hamlet

In ultimul timp m-au tulburat câteva povesti absurde depanate de fiinte care n-au nicio nuanta kafkiana de spirit. Un senator crede ca meseria (sic!) de politician este mai periculoasa decât cea de soldat in Afganistan.

Preacucernica Elena Udrea, viitor doctor intru cele cucernice, vrea sa puna piatra de temelie a Institutului Fericirii.

Pe locul prim in top ramân, totusi, povestile Presedintelui nostru.

Nu pot uita povestea intâlnirii presedintelui Iohannis cu profesorii ghinionisti si elevii Colegiului National Pedagogic “Carol I”. Spun profesorii ghinionisti, intrucât, dupa zisa Presedintelui, ceilalti profesori au fost ghinionisti, deoarece n-au apucat sa ofere atâtea meditatii particulare, precum dumnealui, pentru a-si cumpara mai multe case. Ghinionistii au au formulat intrebari caldute, aproape omagiale, au aplaudat generos. Klaus Iohannis a surprins placut, dialogând fara fituici. A comis-o insa de mai multe ori.

Mai intâi a comis-o, acceptând o intâlnire vadit-regizata. Nimeni n-a indraznit, de pilda, sa-l intrebe de ce nu intreprinde nimic pentru ca subfinantarea cronica a invatamântului sa nu fie rusinea Europei. Ne-a spus, apoi, ca este fizician. Aiurea!

Este doar profesor de fizica. Atât! Vezi DEX: “Fizician este denumirea unei ocupatii pentru savanti, care lucreaza în domeniul fizicii”. Conform comunicatului cotrocenist, Presedintele a participat la Câmpulung Muscel “la o serie de manifestari pentru a marca 100 de ani de la intrarea României în Primul Razboi Mondial”.

Stupoare insa: fizicianul nostru a spus: “N-am venit aici pentru trecut, ci pentru viitor!” Exista o regretabila lipsa de respect pentru trecutul istoric in aceasta zicere. Un indraznet care-a sfidat doar putintel regia jenanta a intâlnirii l-a intrebat daca s-a gândit vreodata sa discute despre problematica invatamântului in Consiliului de Aparare a Tarii.

Presedintele a oferit un raspuns care mi s-a parut a fi, in prima faza, memorabil. A spus ca asa ceva nu este posibil, intrucât problematica nu vizeaza securitatea amenintata de un pericol extern, ci este o chestiune care vizeaza fiinta nationala.

Pentru a lecui vânataile haituitului invatamânt, norocosul a scos din jobenul prafuit doar un proiect ambiguu, “România educata”, care ar putea fi sintetizat prin replica data de Hamlet lui Polonius (actul II, scena 2): “Vorbe, vorbe, vorbe!(…) Vorbe de claca, domnul meu!”