25 noiembrie 2024

Noiembrie numără premiile World Mathematics League, ediția a 7-a, Dubai, 2023

Pentru 21 de copii din municipiul Bacău, elevi la școli renumite din urbea lui Bacovia, noiembrie reprezintă piatra de hotar în devenirea și ascensiunea lor educațional-academică, deoarece au obținut premii fruntașe la Campionatul internațional de aritmetică mentală, HORUS, ediția a 7-a, desfășurat în Dubai, pe 4 noiembrie a acestui an. Ei au constituit lotul de elevi care a reprezentat Clubul SmartyKids Bacău Central.

Competiția a fost acerbă, cu elevi-participanți din 10 țări: Algeria, Yemen, Arabia Saudită, Bulgaria, Liban, Emiratele Arabe Unite, Armenia, Egipt, Turcia, Olanda, România.



Însă cu determinare, perseverență, muncă asiduă și cu obiective înalte, elevii băcăuani au demonstrat în fața unei lumi întregi că sunt cei mai buni și au urcat pe podium, purtând cu mândrie steagul României și cântând cu emoție imnul național.

Pe parcursul ultimelor 5 luni de zile, elevii clubului Smarty Kids Bacău Central, participanți la campionat, au rezolvat, zilnic, câte 3-5 fișe de olimpiadă și au trecut prin evaluări sumative, organizate la interval de două luni. Competiția propriu-zisă, desfășurată în Dubai, pe 4 noiembrie, a constat din rezolvarea completă și corectă a 160 de calcule matematice, în 10 minute, cu sau fără abac, de către fiecare participant la olimpiadă. La finalul zilei, în urma evaluării tuturor tezelor, podiumul a fost ocupat de următorii participanți la competiție:

Categoria Profesional – grad maxim de dificultate:

-Ionuț Tudor Mitrea – Campion

-Maria Beatrice Munteanu- Campion

-Veronica- Maria Păduraru- Locul 1

-Ștefan Pantelimon- Locul 1

-Teodora- Maria Mitrea- Locul 3

Categoriile Starter și Beginners:

-Erick Nicolae Conlitchenko- Campion

-Luca Andreas Ciobanu- Campion

-Iris Panainte- Locul 1

-Emanuel Pitica- Locul 1

-Adriana Elena Aruș- Locul 1

-Nicholas Munteanu- Locul 1

-Bianca Ioana Prejban- Locul 1

-David Enache- Locul 1

-Anastasia Sova- Locul 2

-Darius Popa- Locul 2

-David Andrei Iancu- Locul 2

-Vlad Iancu- Locul 2

-David Achiriloaie- Locul 2

-Stefan Potoroacă- Locul 2

-Daria Alexandra Luzinschi- Locul 2

-Tudor Panainte- Locul 3

Totul a fost posibil grație implicării și eforturilor susținute, deopotrivă, de copiii participanți, părinții lor și antrenorii clubului Smarty Kids Bacău Central. Structura tripartită părinte-copil-antrenor a funcționat, mereu, foarte bine, drept urmare și rezultatele deosebite obținute la olimpiada internațională World Mathematics League. De aceea, felicitările se îndreaptă atât către copiii câștigători și părinții lor, cât și către antrenorii clubului, care vor continua să își pregătească elevii pentru următoarea competiție care se va desfășura la Barcelona, în 2024.

Competența, performanța și autodidacticismul sunt coordonate imuabile ale educației promovate de antrenorii Clubului Smarty Kids Bacău Central, de aceea, se urmărește, prin mijloace etico-pedagogice, să se formeze oameni cu o dezvoltare armonioasă, în care empiricul și reflexivul, raționalul și emoționalul, logicul și intuitivul se află în echilibru, într-o relație de complementaritate fără de care ființa umană nu se poate dezvolta. Acesta este principiul Smarty Kids!



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014