Într-o după-amiază ploioasă, o doamnă traversa cu maşina una din străzile principale ale oraşului. Dintr-o dată, fiul care stătea pe scaunul de lângă ea îi spuse: „Ştii mamă, mi-a venit ceva în minte”. Curioasă, femeia îl întrebă : „La ce te-ai gândit?” „Ploaia este ca şi păcatul, iar ştergătoarele de parbriz sunt ca Dumnezeu care ne iartă păcatele”. După ce îşi reveni din uimire, mama îl întrebă: „Şi ai observat că ploaia continuă să cadă? Ce însemnă aceasta după părerea ta?” Copilul nu ezită o clipă şi răspunse: „Noi continuăm să păcătuim, iar Dumnezeu continuă să ne ierte”.
Nu există nici o carte în care să ne fie scrise păcatele. Dumnezeu nu ţine niciun registru, nicio evidență şi nu cunoaște acel ambiguu „te iert, dar nu te uit!”. El ne vede în clipa de faţă şi ne învăluie cu o iubire necondiționată. De la răsăritul soarelui şi până la apusul lui, el cunoaşte felul nostru de a fi, cuvintele şi gândurile noastre, proiectele şi căile pe care ne aflăm, ştie refugiile şi adăposturile noastre, lamentațiile şi strigătele de bucurie, căderile şi reușitele noastre. Căci îşi coboară privirea până în adâncul sentimentelor noastre și nimic nu-i scapă.
Este adevărat că atunci când ne înglodăm în păcate firul care ne leagă de Dumnezeu se rupe. Însă când ne căim pentru vina noastră, Dumnezeu face un nod firului care astfel se scurtează. Din iertare în iertare ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu, a cărui milostivire pășește dincolo de pragul corectitudinii şi al înţelegerii umane. Corectitudinea ne ţine la suprafaţă, dar nu ne poate salva. Dacă dreptatea lui Dumnezeu ar fi ca dreptatea umană, am fi cu toţii condamnaţi, deoarece niciunul dintre noi nu ar fi găsit nevinovat. Suntem prinşi într-o plasă a greşelilor făcute unii faţă de alţii, şi nu putem scăpa cerând ceea ce noi considerăm că este „drept”, deoarece celălalt pe bună dreptate poate să ne judece la rândul lui aşa cum l-am judecat noi pe el. De aceea, avem nevoie să fim mai mult decât „corecţi” cu ceilalţi, avem nevoie de a ierta şi de a căuta iertarea. Dăruind iertare, vei fi iertat! Ce ne costă să iertăm? Ce pierdem? Orgoliul…
Pr. Richardo-Dominic Baciu
