22 septembrie 2024
Sport„Noi, Clubul Sportiv Școlar Bacău, ne-am autodepășit”

„Noi, Clubul Sportiv Școlar Bacău, ne-am autodepășit”

În ciuda pandemiei, gruparea condusă de directorul Marius Căpușă este în topul național al cluburilor de profil

Clubul Sportiv Școlar Bacău traversează una dintre cele mai faste perioade. În ciuda pandemiei. În ciuda fondurilor insuficiente. Și în ciuda lipsei de atenție și de sprijin. „Din păcate, ne-am obișnuit cu toate aceste dezavantaje. Ba, de multe ori, au ajuns să ne ambiționeze și mai tare. Chiar dacă ne lipsește mult sprijinul celor în drept, nu ne lipsesc proiectele, ambiția și dorința de a face performanță. Într-un cuvânt, profesionalismul. Compensăm prin profesionalismul antrenorilor, prin ambiția sportivilor și, lucru foarte important, prin susținerea și implicarea părinților”, declară directorul Marius Căpușă, principalul artizan al relansării CSȘ-ului băcăuan. Prin reușitele sale- atât la nivelul rezultatelor sportive, cât și al investițiilor în infrastructură- gruparea condusă de Marius Căpușă este în topul național al cluburilor de profil: „Rolul nostru este de a constitui o pepinieră de succes pentru sportul băcăuan. Practic, noi suntem baza piramidei, iar colaborarea foarte bună cu SCM Bacău, în primul rând, dar și cu celelalte cluburi băcăuane, CS Știința și CSM, fac ca această piramidă a performanței să fie una funcțională. Și este o satisfacție uriașă să vezi sportivi selectați și crescuți de CSȘ Bacău ajungând medaliați la tineret și seniori în competițiile naționale și internaționale”.



-Domnule director, la începutul anului vă manifestați optimismul față de potențialul de creștere al CSȘ Bacău. Se pare însă că rezultatele au întrecut așteptările. Cum ați defini aceste prime șase luni ale anului?

-Au fost luni care ne-au adus mari satisfacții, este adevărat, dar și luni grele, foarte grele. Luni chinuitoare din mai multe puncte de vedere.

-Lipsa fondurilor, probabil.

-Să știți că noi am ajuns să ne obișnuim cu această situație și să-i facem față. Sigur, e frustrant să vezi că nu ești băgat în seamă, dar nu acest lucru a fost cel mai dificil obstacol pe care a trebuit să-l depășim în 2021, ci rapiditatea cu care federațiile au dat drumul la competiții și asta în special la sporturile pe echipă. A trebuit să ne adaptăm din mers și mă bucur că am reușit să o facem foarte bine. O dovedesc rezultatele echipelor de handbal și volei ale clubului, dar nu numai…

-La ce vă referiți?

-La numeroasele turnee naționale pe care sălile CSȘ Bacău le-au găzduit în 2021. În colaborare cu Asociația Județeană de Handbal și cu Federația Română de Handbal, sala „Orizont” a fost gazda a mai multor turnee rezervate juniorilor și junioarelor, inclusiv un turneu final. Totodată, la sala „Orizont” s-a desfășurat și unul dintre turneele Diviziei A la handbal feminin. În ceea ce privește sala de sport pe care o deținem la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, aceasta a găzduit două turnee regionale și unui semifinal în cadrul campionatelor naționale rezervate voleiului juvenil. Iar aprecierile de care ne-am bucurat în calitate de co-organizatori s-au dovedit o nouă confirmare a faptului că investițiile pe care CSȘ Bacău le-a făcut în infrastructură au meritat întregul efort.

-Apropo de turneele de volei derulate în Bacău, am văzut că antrenorul Științei, Florin Grapă a ținut să fie prezent la jocurile CSȘ-ului.

-Și a fost o prezență de bun augur, cu atât mai mult cu cât echipa noastră de junioare, care are și două jucătoare legitimate și la Știința, Mădălina Airoaie și Iulia Matanie, s-a clasat pe locul 5 la turneul final. De altfel, în lotul antrenat de profesorii Dumitru Matanie și Traian Șnel avem și alte voleibaliste care pot face pasul mai sus și mă opresc doar la numele Marei Tudorache și al Ștefaniei Munteanu. Vorbim de jucătoare cooptate sau pasibile de a fi convocate la loturile naționale, așa cum este, la băieți, Ștefan Văduva. Și apropo de băieți, avem și aici, în 2021, calificări la turneele finale atât cu cadeții, cât și la minivolei, echipele respective fiind pregătite de profesorii Eusebiu Țurcanu și Ionuț Vasluianu.

-Rămânem la sporturile de echipă, dar trecem la handbal. La doi ani distanță după argintul național cu echipa de junioare 4, ați fost aproape de o nouă medalie anul acesta la junioare 3. Regrete?

-Evident că întotdeauna îți dorești mai mult, dar dacă este să fim realiști, adevărul este că noi, Clubul Sportiv Școlar Bacău ne-am autodepășit la toate capitolele. Inclusiv la handbal, unde nimeni nu dădea vreo șansă proiectului demarat de mine și de profesoara Georgiana Vântu în urmă cu câțiva ani. Am pornit de la zero, iar rezultatele ne-au premiat chiar dacă, în 2021 nu am luat medalie nici cu junioarele 3, nici cu junioarele 2. Prezența la turneele finale, unde am obținut locurile 4 și 5 și unde am ținut pasul sau chiar am depășit cluburi cu bugete și condiții net superioare nouă, au reprezentat un mare câștig. Și nu întâmplător handbaliste de la clubul nostru precum Eva Pozînărea, Cosmina Dedu, Carina Mihai, Delia Rău sau Renata Pintilescu au ajuns la Centrele Naționale de la Sfântu Gheorghe, respectiv Râmnicu-Vălcea.

-Sporturile de echipă –volei și handbal- sunt două secții de bază ale CSȘ-ului, însă vârfurile de lance continuă să rămână și în 2021 luptele și atletismul.

-Fiindcă tot aminteam de colaborarea în regim de performanță cu SCM Bacău, este suficient să subliniez ultimul rezultat, bronzul cucerit săptămâna trecută la Europenele de juniori din Germania de către Denis Mihai, luptător descoperit, crescut și lansat de Ion Butucaru la CSȘ. Ani la rând, CSȘ Bacău, sub mâna de maestru a profesorului Butucaru a produs talente deosebite la lupte, care s-au consacrat ulterior la categoriile mari de vârstă. La fel stau lucrurile și la atletism, unde Ștefania Zediu- vice-campioană balcanică de junioare și medaliată cu bronz la senioare în Cupa României, Adnana Vrânceanu și Daria Vrânceanu- toate, sportive pregătite de Cristi Nemțeanu- sunt mai mult decât simple speranțe. La fel cum sunt și alte nume din atletismul băcăuan pregătite de Teodora Jercălău și Aura Balaban. Așa cum spuneați și dumneavoastră, CSȘ Bacău mizează mult pe lupte și atletism, adevărate vârfuri de lance, dar să știți că tenisul, badmintonul sau baschetul completează identitatea noastră sportivă.

– Ce vă propuneți pentru a doua jumătate a anului?

-Înainte de toate, îmi doresc să fim sănătoși și cu putere de muncă. Nu pot uita că la finalul anului trecut și la începutul acestui an ne-am despărțit de doi oameni minunați și doi profesioniști desăvârșiți care au dat enorm CSȘ-ului: antrenorii de atletism Costel Sava și Maria Hagimă. Ne pierdem colegii, ne pierdem părinții- tatăl meu a murit luna trecută, când mă aflam la Satu Mare, la turneul final al handbalistelor junioare 2- dar important este să ne ducem mai departe menirea de profesori, antrenori și formatori. De asta spun că îmi doresc să avem sănătate și putere de muncă pentru că există destule proiecte pe care le avem în derulare la Clubul Sportiv Școlar Bacău.



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img