Nu-i asa ca toata lumea ii stie pe ziaristi? Sunt tipele si tipii aia care se iau de oameni ca boala de om sanatos, de multe ori doar pentru ca vrea patronul. Cat sunt tineri, poarta plete, barba chiar, fumeaza mult, beau cafele nenumarate, le mai place spritul si aviata” in general, ma intelegeti, nu-i asa? Nici cand se coc nu sunt usor de inghitit, devin specialisti, dau sfaturi, gasesc greseli, se burzuluiesc si la cei mai mari si mai tari de prin targ. Culmea, nici aia care apuca pensia nu stau la locul lor, sa-si creasca nepotii, tot mai umbla de ici-colo si dau de stire prin redactii despre ce s-a mai intamplat. Ce mai aratari si ziaristii astia!
Da, cam asa suntem multi dintre noi. Dar e doar ce vedeti voi, cei care ne cititi, ne ascultati, ne vedeti. In spatele zambetului, tupeului, curajului, incrancenarii, ironiei, exigentei, patimei, rautatii, intelegerii se ascund vieti care seamana a dracului de mult cu ale voastre. Iubim ca prostii si plangem cu suflete rupte-n doua cand pierdem dragostea. Visam la o casa frumoasa, la o masina moderna, la o excursie minunata si de putine ori avem parte de toate acestea. Ne dorim pentru copiii nostri un viitor perfect, dar realismul (of, cinismul) dat de meserie ne impiedica sa-l credem posibil. Facem rate si le platim greu, muncim la cate-un jug (chiar si aurit) de dimineata pana… cand trebuie.
Avem pacate. Dar noi avem tare putina parte de iertare pentru ele. Avem slabiciuni. Dar noi nu putem sa le aratam in lume. Avem caderi. Dar noi nu trebuie sa fim prinsi in genunchi. Avem rateuri. Dar noi trebuie mereu sa fim invingatori. Avem rani. Dar numai noi singuri ne doftoricim. Avem cate o viata. Dar e cam insingurata. Avem sigur o moarte. Dar nu-i certitudinea de care avem nevoie.
Suntem ziaristii.Scris de Nelu Brosteanu
Noi, cei insingurati. Noi, cei prea cunoscuti. Pentru Adalgiza
