Pe Noelia am cunoscut-o în urmă cu puțin timp. Nu mult. M-a atras inocența, frumusețea, candoarea timidității ei. Și numele! Noelia Barticel. Este elevă în clasa a X-a, la Colegiul Național Catolic „Sf. Iosif” Bacău. Când ne-am văzut prima oară se pregătea să prezinte liceul unei delegații străine, sosită în oraș într-un proiect european. Atunci am mai remarcat la Noelia și o engleză perfectă. M-a atras pur și simplu acest copil minunat și apoi, aveam să aflu, că și profesorii ei au aceleași sentimente pentru ea. S-a născut în Spania, face naveta acasă, e ambițioasă și are povestea ei. Povestea unei tinere cu nume frumos: Noelia.
„Dintotdeauna am fost pasionată de limbi străine. De mică am crescut într-un mediu în care se vorbeau trei limbi (spaniolă, catalană și română). Probabil datorită acestui lucru am învățat destul de uşor limba engleză.
Când am venit în România nu am mai vorbit spaniola, iar doi ani mai târziu am început să învăț engleza la școală. Nu pot să spun exact cum am reușit, dar cumva, din filme și cu ajutorul muzicii, aprofundam apoi ce învățam la școală. Între timp, alături de citit, a devenit o pasiune, continui să învăț mereu din greșeli și să evoluez. Pot spune că profesorii au avut un impact asupra mea, mai ales doamna profesoară Irina Ștefură. Cu ajutorul dumneaei am participat la olimpiada de limba engleză și la proiecte de tip Erasmus+.
Nu sunt din Bacău, nici nu m-am născut aici. Când am venit în România, lucrurile s-au schimbat, și eu odată cu ele. M-am axat mult pe școală și pe învățat. Mă consider o persoană sigură pe ea, dar destul de încăpățânată. Am refuzat de multe ori ajutorul, considerând că trebuie să găsesc o cale prin propriile forțe. Crescând, am devenit un copil destul de rătăcit și debusolat, neștiind ce îmi doresc cu adevărat, dar având o dorință foarte puternică de a crea și de a cunoaște oamenii. Așa am început să desenez, încet descoperind că oamenii sunt ca niște pânze, pe care, de-a lungul vieții, se schițează un chip, în final surprinzându-se în fiecare detaliu o experiență, o nefericire sau o bucurie.
Am avut un parcurs școlar normal. Inițial am vrut să merg la un liceul de arte, dar în clasa a VIII-a m-am gândit că ar fi mai bine să merg pe profilul Științe sociale. Alegerea a venit de la ideea că aș avea mai multe variante la terminarea liceului. Sora mea a fost și ea elevă la Colegiul Catolic, îmi povestea mereu de școală și vorbea despre profesori foarte frumos. Cred că în final intuiția m-a ghidat să ajung și eu tot aici.
Anul trecut, la începutul liceului, am trecut printr-o perioadă foarte grea, din cauza pierderii tatălui meu. Nu m-am așteptat să găsesc un sprijin atât de mare în școală, în profesorii de aici, în acești oameni care nu mă cunoșteau și care mi-au oferit mâna de ajutor de care aveam nevoie. Din acel moment orice idee negativă asupra liceului a dispărut; evident, ca în orice sistem, nimic nu e perfect, dar am aflat și am simțit ce înseamnă bunătatea, iar asta înseamnă foarte mult pentru mine.
Părinții mei au emigrat în Lleida, Catalonia; deoarece sora mea avea probleme de sănătate, iar acestea puteau fi vindecate cu ajutorul unor tratamente din Spania. A fost foarte greu la început, până ce tatăl meu și-a găsit un loc de muncă. Acolo m-am născut și eu. Acolo am urmat și școala, cu profesori deschiși, dar, ca în orice societate, mai există și lucruri negative, deci nu a fost mereu frumos. Unii elevi erau rasiști, alții mai buni, cred că depinde de mediul din care provenea fiecare. Eu am avut un «avantaj»: faptul că m-am născut acolo m-a ajutat să mă integrez mai bine.
Acum, de loc sunt din Nisiporești, Neamț. Am ajuns în Bacău prin intermediul surorii mele, care, cum am mai spus, a făcut același liceu, despre care a aflat de la niște prieteni mai vechi. Ideea a atras-o, mai ales că este o cale bună de a te dezvolta și de a învăța să te descurci singur.
Revenind la limba engleză… Care este secretul învățării unei limbi stăine? Există un secret?
Nu cred. Trebuie să îți placă și să existe motivație, altfel nu se poate. Depinde și de modul în care ne formăm, de mediul în care suntem expuși. Există mai multe tipuri de inteligență, iar în funcție de cel potrivit fiecărei persoane, poate învăța mai ușor. Secretul e să înveți constant și să nu te oprești într-un punct, crezând ca acela e sfârșitul, ci să cauți propria metodă prin care să poți învăța mai eficient.
Ce va urma? Încă nu știu exact ce voi face, dar sper că va fi ceva în domeniul artei sau psihologiei. Oscilez între a rămâne în România sau a pleca în străinătate; limba engleză cu siguranță mă va ajuta. Încă nu știu, însă, dacă îmi voi transforma această pasiune în meserie, dar cu siguranță va avea și ea un rol.”
