Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”, remarcabilă instituție de cultură din Onești, a organizat, pentru prima dată în mediul online, evenimentul Nocturna Bibliotecii, un proiect inițiat de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR). Ajuns la cea de-a X-a ediție, evenimentul a reunit proiecte culturale, artistice și educative pentru toate categoriile de vârstă.
Startul Nocturnei – ne informează directorul Bibliotecii, Ionuț Tenie – s-a dat cu o transmisiune live a Târgului de Știință și Tehnologie pentru copii „Code Kids Fest Moldova 2020”. Biblioteca a fost reprezentată la acest eveniment de directorul ei și de Alina Tenie, coordonatoarea echipei Kids4Coding Onești, care a obținut Premiul I cu proiectul „Panou solar”. Un alt moment live l-a constituit interviul cu psihologul Simona Ciff, un interviu pe tema inteligenței emoționale la adolescenți, o „întâlnire” extrem de urmărită.
Programul Nocturnei a oferit pe lângă aceste „întâlniri live”, în mediul online, și recomandări de carte realizate de bibliotecari, expoziții virtuale de carte pe diverse teme dar și din colecțiile speciale ale bibliotecii, o expoziție de pictură Cristina Tudose, prezentarea proiectului „Navigator 50+”, atelierul Art&Craft și interviuri cu bloggerii @Mamă de 2, Otilia Dima și Diana Manea. Tot în cadrul Nocturnei a avut loc și deschiderea Stagiunii artistice 2020-2021 cu momente muzicale de chitară oferite de Cătălin Techiu, Cristina Mototolea și Mădălin Nedelcu, studenți ai Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț.
Momentul mult așteptat la Nocturnă a fost lansarea noului site al Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” (www.bibliotecaonesti.ro).
„Pentru că a fost lansat noul site al Bibliotecii, a fost creat și un tutorial de utilizare al catalogului ei online. Biblioteca a creat și un material informativ despre toate serviciile sale, «Cititorii întreabă – Biblioteca răspunde». Iar pentru că Nocturna bibliotecii nu s-a putut desfășura în sediul instituției, instituția noastră a pregătit pentru publicul ei și un film de prezentare a bibliotecii cu spațiile sale, o carte de vizită a centrului cultural oneștean. Pentru cei care nu au reușit să fie alături de noi în timp real în mediul online, dorim să-i anunțăm că toate evenimentele Nocturnei Bibliotecii pot fi vizionate pe pagina de Facebook a bibliotecii, pe site-ul instituției și pe canalul său de Youtube.”
Ionuț Tenie, directorul general al Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.