Chiar și pe mulți dintre cei cuceriți frumos de noile armonii ale muzicii nu cred că versurile din acel ,,Du-mă acasă, măi tramvai!” – ,,Noaptea se lasă în mahala,/ Și cânii latră a pustiu” – îi lasă indiferenți. Am un prieten care, deși nu rivalizează cu Gică Petrescu în arta interpretării, ține morțiș să adapteze aceste versuri: ,,Noaptea se lasă pe mahala,/ Și cânii latră după ea”. PE MAHALA, zice el, evocă starea demențială de sufocare a ființei; parcă e altceva. Mai zice că e seducător acel LATRĂ A PUSTIU, dar când spui că latră DUPĂ EA, nu mai avem doar un obiect al muncii refugiat minunat în estetica poematică pură, ci o concretețe a disperării, o aplecare terestră firească spre beregata unui disconfort al supraviețuirii…
Uneori e greu de evadat din universul hermeneuticii amicului meu. Te prinde ca într-o capcană și te face să privești prin grila sa axiologică. De pildă, privind către noaptea cea grea care se tot lasă peste discursul partidului de guvernământ, chiar că le vine, până și câinilor, să latre după ea, căci le afectează până și lor ființarea. De când n-ați mai auzit, de exemplu, expresia ,,Umblă câinii cu colaci în coadă”? E atât de grea noaptea căzută peste această mahala politică, încât este pusă sub semnul întrebării și mitologia neamului canin.
Partidul de guvernământ numai de guvernământ nu mai e. A ajuns un fel de mahala peste care s-a lăsat o noapte grea a cuțitelor interne lungi și otrăvite. Partidele-satelit ale așa-zisului guvernământ urmează același trend. E atât de eficient acest harakiri de partid, încât din cealaltă mahala, a opoziției politice, nu se mai aude nici măcar un amărât scâncet democratic. Opoziția așteaptă să se așeze comod la putere, fără efort, pe ruinele celeilalte/ celorlalte mahalale. Sănătatea democrației noastre este, astfel, afectată grav de un ticălos mai atroce decât nenorocitul Covid.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
