Având în vedere prognoza meteorologică emisă de către Administrația Națională de Meteorologie, valabilă până vineri, 11.01.2019, ora 12:00, în județul Bacău, vor fi perioade cu precipitații sub formă de ninsori și se va depune strat local consistent de zăpadă.
În noaptea de joi spre vineri (10/11) și pe parcursul zilei de vineri (11 ianuarie), vor fi intensificări temporare ale vântului în jumătatea de est a județului și la munte, cu viteze mai mari de 55 … 65 km/h, ce va viscoli ninsoarea.
Municipiul Bacău intervine, prin Direcția Salubrizare, Agrement, Parcuri, pentru deszăpezirea căilor rutiere din Municipiul Bacău, din noaptea de miercuri spre joi (09/10).
Se acționează la acest moment pe străzile principale din Bacău, cu peste 30 de utilaje, asigurate și prin Societatea de Servicii Publice Municipale, respectiv: autospeciale cu lamă și împrăștietor, buldoexcavatoare, utilaje cu plug, autocisterne de împrăștiat clorură de calciu, miniexcavatoare, urmând ca pe parcursul zilei să fie suplimentat numărul utilajelor de deszăpezire. De asemenea, 80 lucrători și utilaje: sărărițe pentru împrăștiat antiderapant, utilaje pentru împrăștiat clorură și miniîncărcatoare, intervin pentru îndepărtarea zăpezii de pe trotuare.
Sunt asigurate stocurile de antiderapant și materialele pentru deszăpezire pentru sezonul rece 2019: 70 tone de clorură de calciu, 150 de tone de sare și 700 tone de antiderapant.
Nu sunt probleme în ceea ce privește asigurarea serviciilor publice: apă, încălzire, curent etc. De asemenea, s-au luat măsuri pentru înștiințarea agenților economici cu privire la atribuțiile ce le revin privind deszăpezirea căilor de acces/a trotuarelor din fața magazinelor/sediilor, agenții Poliției Locală a Municipiului Bacău fiind în teren pentru monitorizare/verificare.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.