Pe fundalul continuarii vestilor negative referitoare la economia globala, recent intreaga mass-media a beneficiat de un nou subiect de prima pagina: scandalul Madoff. Probabil ca in conditii normale (adica nu in mijlocul unei puternice crize financiar-bancare), stirea referitoare la o frauda de circa 50 miliarde de dolari ar fi determinat reactii severe la bursele internationale. In conditiile actuale nu s-au remarcat scaderi importante la burse, explicatia cea mai probabila a acestei lipse de reactie fiind gradul ridicat de imunitate al pietelor la stirile negative, castigat in urma unor „vaccinuri” repetate si extrem de dureroase.
Acest ultim caz de frauda m-a determinat sa aman subiectul propus spre abordare in articolul precedent, caci am acum un bun prilej de a trece in revista fraude asemanatoare, pentru a incerca sa vedem punctele comune, deosebirile, si mai ales pentru a avea acele instrumente necesare identificarii din timp a unor posibile viitoare incercari asemanatoare. Voi vorbi in continuare depre doua fenomene autohtone. Primul dintre acestea s-a numit Caritas. Aceasta excrocherie a avut o asemenea amploare, incat „jocul Caritas” este mentionat chiar si de catre celebra enciclopedie on-line, Wikipedia. „Schema Caritas dezvoltata de catre firma Caritas din Cluj-Napoca, detinuta de Ioan Stoica, promitea returnarea unei sume de opt ori mai mare decat suma depusa initial, dupa numai sase luni. Au fost astfel atrasi 400.000 de deponenti care au investit circa un miliard de dolari. Schema a functionat intre 1991 si 1994, cand a dat faliment, avand o datorii de circa 450 milioane de dolari. Ioan Stoica a fost condamnat la sapte ani de inchisoare … in final sentinta fiind redusa la 18 luni”.
In opinia mea, schemele piramidale asa cum a fost Caritas-ul, reprezinta modalitatea cea mai grosiera de atragere a credulilor. Nivelul urmator ar putea fi considerat Fondul National al Investitorilor, FNI. Nu voi dezvolta aici acest subiect, caci istoria sa este binecunoscuta. Tin insa sa subliniez diferentele majore dintre cele doua cazuri. Practic, in afara de finalitatea nefericita pentru investitori, FNI nu a avut nimic in comun cu Caritasul. In timp ce societatea lui Stoica era un simplu s.r.l. care, dupa cum sugereaza si numele, avea o raspundere limitata, FNI a fost un organism de plasament colectiv, care ar fi trebuit sa fie atent supravegheat de catre CNVM (Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare). Asadar, investitorii atrasi de castigul promis de Caritas ar fi trebuit sa fie mai circumscpecti, si sa-l intrebe pe Ioan Stoica daca a descoperit secretul alchimistilor, altminteri era previzibil ca obtinerea repetabila a unui randament de 800% in sase luni nu poate fi garantata. Pe de alta parte, in afara supervizarii de catre CNVM, FNI era obligat de lege sa faca raportari saptamanale, acestea fiind certificate de catre o institutie reputabila numita „depozitar”. Iar argumentul cel mai solid, pentru numerosi investitori FNI, a fot acela al garantarii fondurilor de catre CEC, aspect promovat abil intr-o reclama celebra la vremea aceea…
Motivul recursului meu la istorie este cat se poate de simplu: cred ca este necesar ca potentialii investitori sa faca diferenta intre jocurile de tip piramidal (de tipul Caritas), sau schemele Ponzi (asa cum a fost recentul caz Madoff) si investitiile la bursa in general. In Romania ne confruntam cu un grad foarte redus de cunoastere a mecanismelor de baza ale bursei in randul populatiei, poate aceasta fiind si una dintre explicatiile numarului redus de investitori activi. Informatiile putine, care vin dupa 50 de ani de regim comunist (perioada in care simpla rostire a unor expresii precum „profit”, „capitalism”, „bursa” era privita cu mare suspiciune), impreuna cu nefericita rezonanta comuna a notiunilor „speculant” si „speculator”, constituie tot atatea obstacole in calea dezvoltarii bursei in Romania. Tocmai de aceea consider ca scandalurile gen Madoff trebuiesc prezentate nu doar sub aspectul lor senzational, ci trebuie explicate diferentele dintre astfel de scheme si investitiile individuale pe pietele bursiere.
Desigur ca in momentul in care un investitor decide sa cumpere actiuni ale unei societati listate la bursa, acesta isi asuma si riscul inerent al unei eventuale scaderi a cotatiei bursiere a respectivei companii. Totusi, chiar dupa o astfel de scadere, investitorul are aceleasi drepturi conferite de calitatea sa de actionar la respectiva societate, inclusiv dreptul de a primi dividende, proportional cu numarul actiunilor detinute. Iar amintirea dividendelor nu am facut-o intamplator, caci suntem la finele unui an care, cel putin in prima sa parte a fost bun sau chiar foarte bun pentru numeroase dintre companiile listate la BVB. Dupa cum este cunoscut, in primavara anului urmator, actionarii fiecarei companii decid asupra alocarii profitului din anul precedent. Avand in vedere cele de mai sus, unul dintre criteriile care ar putea fi luate in considerare de catre acei investitori care intentioneaza sa cumpere actiuni in perioada urmatoare ar putea fi si dividendul estimat a fi acordat. Se pot astfel face tot felul de scenarii, inclusiv comparatii cu dobanzile bancare, precum si estimari pe termen mai lung. Iar, in afara dividendelor, eu consider ca pentru numerosi emitenti, riscul de scadere este acum relativ mic in comparatie cu potentialul de castig pe termen de cel putin un an.
Autorul poate fi contactat pe email:alexandru.finaru@intercapital.ro , la tel 51.51.75, sau la sediul Intercapital Invest Bacau, Cladirea Albastra et. 6.
Nimic nou sub soare. De la Caritas la Madoff
